Fenomenele meteo extreme au ucis 183 de persoane în vestul Europei, din care 156 în Germania, țară grav afectată de căderi masive de precipitații.
Zeci de oameni sunt încă dați dispăruți în Renania-Palatinat și Renania de Nord-Westfalia, cele două landuri germane din cele mai afectate. Belgia vecină plătește, de asemenea, un preț mare, cu cel puțin 27 de morți.
„Soarta lor ne frânge inima”
Aceste inundații de o rară amploare, cauzate de ploile torențiale, au provocat daune și în Luxemburg, Olanda și Elveția.
În landul Renaina-Palatinat (vestul Germaniei), unul din cele mai afectate, „90 de persoane și-au pierdut viața în timpul dezastrului” , potrivit poliției din Koblenz, care a indicat și „aproximativ 618 răniți”. Acest număr se adaugă celor 43 de morți din Renania de Nord-Westfalia, un alt land afectat de dezastru.
Aproape de Köln, în Erftstadt, o porțiune a acestui sat s-a prăbușit literalmente, vineri, 16 iulie, după o alunecare de teren imensă. Imaginile spectaculoase ale zonei dezastruului au arătat un vast crater căscat în care se revărsau mase de pământ, apă și resturi
„Soarta lor ne frânge inima”, a declarat, sâmbătă, șeful statului, Frank-Walter Steinmeier, despre victimele dezastrului, în timpul unei vizite la Erftstadt.
Merkel își pune cizme de cauciuc
Cancelarul Angela Merkel urmează să meargă la fața locului duminică, 18 iulie. Merkel va merge în satul Schuld, din Renania-Palatinat, descris drept „martir”, deoarece aproape totul a fost distrus acolo.
Germania s-a confruntat în ultimele zile cu ploi torențiale de violență fără precedent, care au provocat inundații bruște invadând zonele locuite și distrugând multe localități.
Un râs care a înfuriat Germania
Pe fondul tensiunilor, a izbucnit o controversă: Armin Laschet, liderul partidului conservator al Angelei Merkel (CDU), și candidat la succesiunea ei la putere la alegerile legislative din 26 septembrie, a provocat indignare în țară după ce a fost filmat în timp ce râdea cu gura până la urechi, în timpul unei vizite făcute sinistraților din Erftstadt.
„A fost inadecvat și îmi pare rău pentru asta”, a declarat ulterior Laschet.
El izbucnit în râs în timpul unui discurs de omagiere rostit de preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Stând în spatele şefului statului, Armin Laschet poate fi văzut râzând timp de 30 de secunde, împreună cu alte şase persoane.
Doliu national în Belgia
În Olanda, unde inundațiile au provocat o mulțime de distrugeri, dar fără victime omenești , prim-ministrul Mark Rutte a declarat că schimbările climatice sunt „fără îndoială” o consecință.
Vecina Belgia plătește, de asemenea, un preț mare, cu cel puțin douăzeci și șapte de morți, conform unui bilanț încă provizoriu. Pe măsură ce apa se retrage, „probabil că vom mai găsi situații catastrofale” , a estimat primarul orașului Liège, Christine Defraigne, scrie Le Monde.
Centrul belgian de criză, care centralizează datele la nivel național, nu mai comunică despre numărul dispăruților dispăruți, a explicat un purtător de cuvânt. El a subliniat dificultatea de a ajunge la oameni din cauza întreruperilor de curent și a perturbațiilor care afectează rețelele de telefonie.
Armata a fost desfășurată în patru din cele zece provincii ale țării pentru a participa la eforturile de ajutorare și, în special, la numeroasele evacuări. „S-ar putea ca aceste inundații să fie cele mai catastrofale pe care le-a cunoscut vreodată țara noastră”, a spus premierul Alexander De Croo, care a decretat, pentru marți, o zi de doliu național.
De Croo și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-au deplasat sâmbătă dimineață la Rochefort, una dintre municipalitățile belgiene afectate de dezastru.