AcasăȘTIRI EXTERNEInfernul din Coreea de Nord. Kim Jong-un ordonă extinderea lagărelor pentru condamnații...

Infernul din Coreea de Nord. Kim Jong-un ordonă extinderea lagărelor pentru condamnații politic

Infernul din Coreea de Nord. Kim Jong-un ordonă extinderea lagărelor pentru condamnații politic

Coreea de Nord a adoptat recent o „lege a gândirii anti-reacționare” și îi condamnă pe „reactionari” la sentințe grele, precum munca silnică și pedeapsa cu moartea.

Autoritățile nord-coreene au ordonat extinderea lagărelor de deținuți politici în țară. O sursă a declarat pentru Daily NK că Phenianul, după ce a declarat război așa-numitului „fenomen antisocialist și nesocialist” în timpul recentului Congres al VIII-lea al Partidului Muncitorilor, intenționează să-și revizuiască facilitățile de încarcerare înainte de o represiune majoră.

Într-o conversație telefonică cu Daily NK din 12 februarie, sursa, care are sediul în Coreea de Nord, a declarat că „autoritățile au ordonat lagărelor de muncă să-și crească capacitatea, la sfârșitul lunii trecute”.

Deținuții, triați în funcție de tendințele lor ideologice

Adăugând că „acest ordin a fost predat tuturor lagărelor administrate de Ministerul Securității Sociale și Ministerul Securității Statului”.

Sursa a declarat că autoritățile „analizează în prezent în detaliu deținuții, în funcție de tendințele lor ideologice, cazierul judiciar și starea lor actuală, pentru a-i sorta în funcție de tipul lagărelor și intensitatea muncii”.

Sursa a adăugat că „după aceea există planuri cuprinzătoare de a continua defrișarea terenurilor pentru noi proiecte carbonifere și exploatare minieră”.

Cinci centre de „reeducare”

Oficial, Coreea de Nord și-a redus numărul centrelor de „reeducare” în urma virulentelor critici și supraveghere din partea comunității internaționale.

În prezent sunt cunoscute patru lagăre de prizonieri politici conduse de Ministerul Securității Statului, în timp ce un lagăr este condus de Ministerul Securității Sociale. Este neobișnuit ca Coreea de Nord să facă eforturi pentru a-și extinde facilitățile.

Covid-19 și zeghea

Daily NK a raportat anterior că autoritățile nord-coreene i-au trimis pe cei care au încălcat regulile măsurilor anti-Covid-19 în lagăre de prizonieri politici pentru că au „afectat economia națională și au încălcat politica partidului”. Drept urmare, numărul deținuților a crescut dramatic și, în unele zone, lagărele politice au fost fie nou înființate, fie extinse.

Cu toate acestea, întrucât intenționează acum să mărească numărul total de lagăre de prizonieri politici, această mișcare pare să aibă drept scop pregătirea unei încarcerări la scară largă a celor care încalcă regulile de carantină.

Sau, sub această acoperire, Kim Jong-un să strângă și mai mult arcanul împotriva oricărei forme de contestare a singurei dinastii comuniste din istorie.

Se pregătește marea epurare

Coreea de Nord a adoptat recent o „lege a gândirii anti-reacționare” și îi condamnă pe „reactionari” la sentințe grele, precum munca silnică și pedeapsa cu moartea.

Kim Jong Un a adus în prim planul ultimului congres al Partidului Muncitorilor  o disciplină puternică.

Liderul de la Phenian a subliniat necesitatea debarasării de „orice formă de antisocialism, de non-socialism, de sectarism, birocrație și corupție, de evaziune ficală și tot felul de acte infracționale”.

Observatorii apreciază că cenzura și represiunea vor fi consolidate în toată societatea nord-coreeană.

Este posibil ca Phenianul să încerce să-i trimită pe cei care încalcă noua lege în lagărele de prizonieri politici, efectuând o represiune la scară largă împotriva „antisocialismului și non-socialismului”.

Kim Jong-un se va folosi de această lege pentru a practica epurări masive în rândul cadrelor partidului. Noile directive se vor traduce printr-un proiect masiv de a face toată țara „roșie”, a afirmat sursa citată.

„Iar toți cei care se opun declarației de război contra antisocialismului vor fi pedepsiți indiferent de poziția și statutul lor”.

Strâns uniți în jurul Marelui Cârmaci

Sursa a explicat că „partidul și serviciile de contraspionaj și de securitate au decis să-i pedepsească pe actorii antisocialisti și nesocialisti tratându-i ca elemente anti-partid și contrarevoluționare”.

Această decizie poate fi interpretată ca dorința lui Kim de a promova „unitatea internă”  printr-o represiune puternică asupra problemelor care i-ar putea determina pe oameni să o rupă ideologic cu regimul.

„Este foarte probabil ca anti-socialiștii și non-socialiștii să fie deținuți fără milă în lagărele de prizonieri politici”, a spus sursa.

Adăugând: „Există șanse mari ca oamenii să fie închiși doar pentru a se da un exemplu, deoarece autoritățile trebuie să raporteze rezultate din lagărele de muncă nou create”.

 

Foto: Facebook

author avatar
Tudor Borcea