Industria de apărare din Europa nu ține pasul cu cerințele militare ale UE / Între umbrela Americii și dependența de China

Industria de apărare din Europa nu poate ține pasul cu actualele provocări de securitate. Noi cheltuieli în domeniul apărării se ridică la miliarde de dolari, dar firmele europene nu au oferta, coordonarea sau viteza necesară pentru a răspunde cererii în timp de război.

Eforturile Europei de a-și moderniza armatele, care suferă de subfinanțare cronică, au scos la iveală o industrie de apărare pe timp de pace care nu este pregătită să furnizeze arme pentru amenințările Rusiei care se acumulează în apropiere.

SUA: Investiți, cât vă mai putem spriini?

În termeni simpliști, în Europa nu există suficiente gloanțe, arme și sisteme de înaltă tehnologie pentru a face față cerințelor UE și pericolelor iminente. Iar cererea este mare – de când a izbucnit războiul în Ucraina, țările UE s-au angajat să cheltuiască peste 230 de miliarde de euro pentru a-și moderniza arsenalele.

Motivul acestui aflux brusc de bani nu este doar Rusia. Există, de asemenea, un impuls din partea multor țări europene puternice pentru a se asigura că continentul nu trebuie să se bazeze pe armata SUA – sau pe puternica industrie de apărare americană – pentru a-și apăra propriile frontiere. Mobilizarea Rusiei, amenințările nucleare și suspiciunile de sabotaj al conductelor Nord Stream 1 și 2 nu au făcut decât să accentueze natura locală a acestor amenințări, scrie Politico.

„Auzim de la colegii americani, de fapt, sfaturi”, a declarat Jiří Šedivý, șeful Agenției Europene de Apărare (EDA), o agenție a UE care încearcă să ajute țările să se asocieze în scopuri de apărare. „Investiți în proprii catalizatori strategici, pentru că ar putea veni un moment, și ar putea veni destul de curând, când, de fapt, noi, SUA, am putea fi angajați pe deplin în altă parte în Asia-Pacific și vom fi pur și simplu în imposibilitatea de a vă sprijini”.

UE, Turnul Babel al apărării

Ca răspuns, firmele europene din domeniul apărării încearcă să recupereze decalajul, intensificându-și producția și propriile capacități. Însă multe contracte europene au continuat să fie atribuite în străinătate, în locuri precum SUA și chiar în Coreea de Sud.„Ca și companie, investim acum sute de milioane de euro pentru a ne asigura că putem satisface cererea”, a declarat Micael Johansson, CEO al firmei suedeze de apărare Saab, ale cărei lansatoare portabile de rachete NLAW au fost esențiale pentru Ucraina.

Dar provocarea de securitate a Europei prezintă o problemă tipică a UE: succesul depinde de alinierea intereselor proprii ale celor 27 de state membre. Dacă nu se reușește acest lucru, susțin unii, conflictele nu vor face decât să se agraveze.

Mai mulți bani, mai multe amenințări

Cererea sporită de securitate a Europei face parte dintr-o tendință globală care a înregistrat o creștere constantă a cheltuielilor militare după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014, a declarat Lucie Béraud-Sudreau, de la Stockholm International Peace Research Institute. La nivel global, cheltuielile pentru apărare au depășit acum 2.000 de miliarde de dolari.

A fost un sentiment pe care președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a reluat în discursul său anual privind starea Uniunii din septembrie. Europa nu a ascultat, a spus ea, Polonia, statele baltice și o mare parte din Europa Centrală și de Est – toate țările care trag de mult timp un semnal de alarmă asupra lui Vladimir Putin. „Aceste țări ne-au spus de ani de zile că Putin nu se va opri”, a spus von der Leyen.

Nevoile Europei sunt multe: militarii caută să își îmbunătățească capacitățile de comunicare, să își consolideze capacitățile de mobilitate și să își modernizeze instrumentele de informații și recunoaștere. În același timp, regiunile Europei se confruntă cu vulnerabilități diferite, care necesită strategii și echipamente diferite, fie că este vorba de uscat, mare, aer sau spațiu cibernetic.

Cu toate acestea, achizițiile mai complicate pot dura ani de zile pentru a fi produse în Europa, iar unele arme avansate sunt, de asemenea, disponibile doar în străinătate.„Problema industriei europene de apărare este că este obișnuită să producă arme complexe în serii foarte mici, pe o perioadă lungă de timp, ceea ce se potrivește cu situația din timp de pace”, a declarat David Chour, directorul financiar al celui mai mare producător de arme din Republica Cehă, Czechoslovak Group (CSG). „Dar mediul de securitate s-a schimbat, sunt necesare investiții de miliarde de euro”.

„Autonomia strategică”, promovată de Franța

Franța a fost mult timp unul dintre cei mai mari susținători ai stabilirii unei rețele defensive care să fie autonomă – un concept numit „autonomie strategică”. Președintele Emmanuel Macron a cartografiat acest concept pe situația actuală, făcând apel la vecinii săi, în vară, să stabilească o „economie de război”. Este un apel care servește dublului scop de a stimula, de asemenea, Franța.

„Franța are o industrie de apărare foarte sofisticată în toate domeniile și în majoritatea sectoarelor”, a declarat Tom Waldwyn, cercetător în domeniul achizițiilor de apărare la Institutul Internațional pentru Studii Strategice. „Guvernele succesive au folosit, de asemenea, vânzările de echipamente de apărare pentru a asigura relații politice cu alte țări”.

UE – și Agenția sa europeană de apărare – a început să ofere în 2015 scutiri fiscale care au încurajat statele membre să cumpere la nivel local. Mai recent, UE a lansat un fond de 500 de milioane de euro pentru a acoperi achizițiile comune ca răspuns la agresiunea Rusiei în Ucraina. Dar aceste eforturi pălesc în comparație cu nevoia sau cu costul real al achizițiilor mari de armament. În plus, geopolitica și relațiile bilaterale stau adesea la baza destinației cheltuielilor pentru apărare.

O bună ilustrare a acestui lucru a fost în septembrie 2021, când Franța a adus trei submarine în Grecia, aparent pentru 5 miliarde de euro, după ce o înțelegere cu Australia s-a deteriorat. Macron a oferit, de asemenea, un „parteneriat strategic” pentru a sprijini disputa de zeci de ani a Atenei cu Turcia vecină, care are în mod regulat revendicări teritoriale larg contestate în Marea Egee.

În schimb, atunci când Polonia, unul dintre cei mai mari donatori de ajutor militar al Ucrainei, a decis să își refacă stocurile, guvernul s-a îndreptat către Coreea de Sud, semnând în iulie un contract de armament uriaș, de 14,5 miliarde de euro.

Varșovia a lăsat să se înțeleagă că a privit în străinătate în parte pentru că Germania, deși are a treia cea mai mare industrie de apărare din Europa, nu își înlocuia tancurile suficient de repede. Berlinul promisese să trimită tancuri moderne în schimbul expedierii de către Varșovia a tancurilor sale din epoca sovietică în Ucraina.

Dependența de China

Din perspectiva UE, păstrarea investițiilor acasă face parte, de asemenea, dintr-o dorință mai largă de a reduce dependența externă de țări autocratice precum China, pe care UE și NATO au catalogat-o drept un „rival sistemic” care încearcă să „submineze ordinea internațională bazată pe reguli”. „O parte a autonomiei strategice este, de fapt, și atenuarea dependențelor strategice față de actori sau state care pur și simplu nu împărtășesc valorile cu noi, sau chiar pot fi contestatari sau rivali strategici”, a declarat Šedivý, șeful EDA.

Una dintre cele mai mari slăbiciuni ale Europei în materie de securitate este dependența excesivă de China. Institutul Ifo, un grup de reflecție economică cu sediul la München, a raportat că aproape jumătate din producția Germaniei se bazează pe inputuri cheie din China.

Europa reprezintă doar 10% din piața globală de microcipuri, care alimentează orice, de la mașini de spălat până la sisteme de apărare. UE și-a stabilit obiectivul de a dubla această cifră, însă liderii din industrie au avertizat că fondurile alocate pentru acest efort sunt de departe insuficiente. Problema nu va face decât să se intensifice pe măsură ce următoarea generație de capacități de apărare va deveni tot mai tehnologizată.

Directorul general al Saab, a declarat că firma sa nu are legături cu China, dar primește microcipuri de la Taiwan Semiconductor Manufacturing Company, cunoscută în mod obișnuit sub numele de TSMC, cel mai mare producător de microcipuri din lume. „Aceasta este o problemă serioasă, bineînțeles”, a spus el. „Suntem atât de dependenți de semiconductorii foarte sofisticați”.

UE va putea acționa colectiv – sau rapid. În cele din urmă, deciziile privind achizițiile în domeniul apărării sunt luate la nivel național, în funcție de nevoile și influențele fiecărei țări.