AcasăȘTIRI EXTERNEIndependența Scoției, de trei ori mai costisitoare decât Brexit

Independența Scoției, de trei ori mai costisitoare decât Brexit

Un studiu al London School of Economics (LSE) estimează că independența Scoției față de Regatul Unit ar duce la o scădere bruscă a veniturilor provinciei britanice. Mult mai mult decât cea generată de Brexit.

Părăsirea Marii Britanii ar duce o pierdere economică pentru Scoția de până la 8,7%, de trei ori mai mare decât efectele Brexit, potrivit acestei analize a Centrului pentru Performanță Economică a LSE. Crearea unei granițe între Scoția și restul Regatului Unit ar crește costurile cu 15% într-un „scenariu optimist” și cu 30% într-unul „pesimist”. Potrivit autorilor raportului, avantajele comerciale legate de o posibilă reintegrare în Uniunea Europeană, o procedură care ar putea avea loc rapid, din moment ce Regatul Unit (și deci Scoția) a respectat toate normele europene până în 2020, nu ar fi suficiente pentru a compensa costul plecării din Marea Britanie. Studiul vine în timp ce Partidul Național Scoțian și-a reînnoit impulsul pentru un alt referendum de independență după Brexit. Și, bineînțeles, a fost contestat imediat de  naționaliștii scoțieni (SNP), aflați în prezent la putere la Edinburgh. Secretarul de stat pentru economie, Fiona Hyslop, a declarat că cercetătorii nu au luat în considerare alte efecte ale independenței, cum ar fi modificările fluxurilor de investiții, acordurile fiscale sau moneda scoțiană. „Datorită aderării sale la UE, Irlanda, de exemplu,  și-a redus semnificativ dependența comercială de Marea Britanie,  iar venitul national pe cap de locuitor l-a depășit pe cel din Regatul Unit”, a subliniat ea. Guvernul scoțian a criticat acordul comercial post-Brexit între Londra și Bruxelles, considerând că acesta ar putea determina scădera PIB-ului Scoției cu 6% în următorul deceniu.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
597 afisari

1 COMENTARIU

  1. E greu stocurile euro sunt epuizate. O sa fie probleme si de viza si de aprovizionare. Britania nu stiu daca poate evita scindarea.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger