O bornă de piatră care marca granița dintre Belgia și Franța a fost mutată în urmă cu câteva zile de un fermier belgian. Deloc pe placul satului Bousignies-sur-Roc, din nordul Franței, care a văzut, de facto, cum teritoriul ei s-a redus.
Un incident diplomatic insolit? Un fermier belgian a mutat o bornă de frontieră care data de două secole, separând țara sa de Franța, pentru a putea circula cu tractorul său și a-și extinde terenul.
Aurélie Welonek, primărița micului sat francez, a explicat că fermierul belgian a mutat borna, care data din 1819 și care se sprijinea de un copac, cu 2,29 metri.
De asemenea, fermierul a profitat de ocazie pentru „a-și repoziționa gardul pe copacii care aparțin fondului forestier din Bousignies”, a adăugat Welonek, reducând astfel suprafața satului francez.
În plus, prin schimbarea semnului de hotar, țăranul este acuzat că a încălcat Tratatul de la Kortrijk (Courtrai) datând din 1819 și care trasează granița franco-belgiană. Acest tratat a fost semnat după înfrângerea lui Napoleon la Waterloo, în 1815.
Primarul belgian din Erquelinnes, unde locuiește fermierul în cauză, îi va spune acestuia să repoziționeze borna la locul inițial „pentru a nu crea un incident diplomatic”, a declarat partea franceză.
„O poveste întreagă în spatele acestei pietre”
„Nu putem muta bonele dintre trenuri darămite dintre țări, este și mai grav”, a estimat David Lavaux, primarul din Erquelinnes.
Dacă bărbatul refuză să „daunele”, va trebui contactat Ministerul Afacerilor Externe, pentru a se asigura respectarea Tratatului de la Kortrijk. „Nu este o singură piatră așezată așa în pădure, există o poveste întreagă în spatele ei”, judecă primarul din Bousignies-sur-Roc.
În acest caz, potrivit tratatului respectiv, o comisie franco-belgiană ar trebui să se întrunească pentru a determina delimitarea exactă a frontierei. Potrivit lui David Lavaux, ultima comisie franco-belgiană pe această temă datează din 1930.
Ambii primari au dat asigurări să incidentul se va rezolva pe cale amiabilă.
Cand te gandesti ca rautaciosii spuneau ca cel mai mare pericol e Rusia.