Elicopterul care îl transporta pe președintele Columbiei, Ivan Duque, a fost lovit de mai multe gloanţe într-un atac comis vineri. Anunțul a fost făcut chiar de șeful statului.
Incidentul s-a petrecut în regiunea Catatumbo, situată la graniţa cu Venezuela. Președintele columbian se îndrepta spre oraşul Cucuta, capitala provinciei Norte de Santander. „Ceea ce este clar este că este vorba de un atac laş, în care se pot vedea găuri de gloanţe în aeronava prezidenţială”, a declarat oficialul.
În regiunea în care Duque a fost atacat se află plantaţii extinse de coca, principalul ingredient al cocainei. Zona este supravegheată de membri ai Armatei de Eliberare Naţională (ELN), potrivit Reuters.
foto: eltiempo.com
Elicopterul prezidențial, ținta traficanților de droguri
La bordul elicopterului lovit de gloanțe se mai aflau și alți oficiali, printre care ministrul Apărării, Diego Molano, ministrul de Interne, Daniel Palacios, şi guvernatorul provinciei Norte de Santander, Silvano Serrano.
Nimeni nu a fost rănit în incident, a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei. Personalul de securitate a primit instrucţiuni clare pentru a-i găsi pe cei care se află în spatele atacului asupra elicopterului, a adăugat preşedintele.
🎥 #EnVivo | Declaración del Presidente @IvanDuque desde Cúcuta, Norte de Santander. https://t.co/2SW5AuXfxT
— Presidencia Colombia 🇨🇴 (@infopresidencia) June 25, 2021
Tot în această lună, o maşină capcană a fost detonată la baza militară folosită de Brigada 30 a armatei din Cucuta, rănind soldaţi columbieni şi consilieri militari americani. Ministul columbian al Apărării susține că atacul ar fi putut fi comis de ELN, însă rebelii au negat că ar fi fost implicați în acest atentat.
Astia a aruncat si la Arad.Daca nu le vine de hac nimenia normal.