AcasăȘTIRI EXTERNEÎnchisorile lui Putin. Alexei Navalnîi a început greva foamei

Închisorile lui Putin. Alexei Navalnîi a început greva foamei

Închisorile lui Putin. Alexei Navalnîi a început greva foamei/ Foto: Facebook

Cel mai înverșunat critic al liderului de la Kremlin, aflat într-o colonie penitenciară de sinistră reputație, a anunțat că intră în greva foamei pentru a protesta astfel împotriva lipsei accesului la asistență medicală și a „torturii” la care este supus prin privare de somn.

Alexei Navalnîi, neobosit activist anticorupție și principal critic al lui Vladimir Putin, a denunțat în repetate rânduri, în ultimele săptămâni, condițiile sale de detenție din lagărul Pokrov, la 100 km est de Moscova, cunoscut drept una din cele mai dure colonii penitenciare din Rusia.

„Declar greva foamei pentru a cere aplicarea legii și pentru a permite unui doctor să vină la mine și să mă consulte”, a scris Navalnîi (44 de ani) pe contul său Instagram, afirmând că suferă de dureri de spate și de picioare.

Potrivit acestuia, administrația închisorii refuză să-i ofere acces la un medic, să-i ofere medicamente și-l „torturează”, lipsindu-l de somn, și trezindu-l „de opt ori pe noapte”.

„Durerea de spate s-a mutat la picioare. Zonele piciorului meu drept și acum ale piciorului stâng și-au pierdut sensibilitatea”, a spus Navalnîi, care a precizat că își trece timpul culcat pe patul său.

Serviciile penitenciare ruse au reacționat imediat și au dat asigurări că Alexei Navalnîi a primit „toată asistența medicală necesară” și că gardienii „respectă strict dreptul tuturor deținuților la somn neîntrerupt timp de opt ore”.

SUA: Navalnîi este prizonier politic

Întrebat despre greva foamei a opozantului rus, purtătorul de cuvânt al diplomației americane, Ned Price, l-a descris pe Navalnîi drept „prizonier politic” și a cerut încă o dată eliberarea acestuia,scrie AFP.

Luni, Navalnîi a susținut, de asemenea, că a primit mai multe avertismente de la încarcerarea sa, ceea ce îl expune la un posibil plasament într-o celulă disciplinară.

El a numit colonia penitenciară Pokrov „lagăr de concentrare”.

Soția lui Navalnîi: „O răzbunare personală a lui Putin”

Avocata sa, Olga Mihailova, spune că problemele actuale de sănătate ale lui Navalnîi ar putea fi legate de otrăvirea sa din vara trecută și a consideră că viața îi este pusă în pericol în închisoare.

Soția sa lui Navalnîi, Iulia, a denunțat o „răzbunare personală” a Kremlinului, acuzându-l pe  președintele rus Vladimir Putin că i-a închis soțul pentru „teama de concurență politică”.

 

 

author avatar
Tudor Borcea
176 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger