AcasăȘTIRI EXTERNEÎncendiul Dixie își continuă cursa nebună în California. Un orășel, înghițit de...

Încendiul Dixie își continuă cursa nebună în California. Un orășel, înghițit de flăcări

Încendiul Dixie își continuă cursa nebună în California. Un orășel, înghițit de flăcări

Incendiul, care se întinde pe peste 110.000 de hectare, a devastat localitatea Greenville, în noaptea de miercuri spre joi, 5 august, populația fiind evacuată cu câteva ore înainte.

Greenville, un orășel de aproximativ 800 de locuitori din nordul Californiei, a fost distrus de flăcările incendiului Dixie, imaginile luate la fața locului șocând întreaga Americă.

„Am făcut tot ce am putut, uneori nu este suficient”

Acest uriaș incendiu devastează de trei săptămâni nordul Californiei, alimentat de căldură sufocantă, secetă alarmantă și vânturi continue. Incendiul, care s-a extins acum pe mai mult de 110.000 de hectare, este atât de vast încât se află la originea propriilor fenomene climatice.

„Am făcut tot ce am putut” , a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al pompierilor din zonă, Mitch Matlow. „Uneori nu este suficient”.

Imaginile luate de fotografii AFP arată stâlpii metalici de iluminat public îndoiţi de la jumătate din cauza căldurii emanate de incendiu şi doar câteva structuri rămase în picioare. O benzinărie, un hotel şi un bar au fost distruse, la fel şi câteva clădiri de peste un secol vechime din acest oraş construit în timpul goanei după aur din California, la jumătatea secolului al XIX-lea.

Pompierii, amenințați cu arma de cei care nu vor să plece

Incendiul a ajuns la Greenville în jurul orei 16:00 miercuri, potrivit lui Jake Cagle, șeful secției din echipa de gestionare a crizelor.

Într-un videoclip postat miercuri seară, el a spus că pompierii au fost întârziați de oameni care nu respectă ordinele de evacuare, forțându-i să sacrifice timp și resurse pentru a le veni în ajutor. „Avem pompieri care s-au găsit cu o armă îndreptată asupra lor de persoane care nu vroiau să evacueze”, a spus Cagle, citat de Le Monde.

Aproximativ 2.000 de locuitori din California au fost solicitați miercuri să-și evacueze casele „imediat”, în fața pericolului.

Cabluri electrice, la originea dezastrului?

În iulie, numărul de hectare arse în California a crescut cu 250% față de 2020, care a fost deja cel mai grav an în materie de incendii din istoria recentă a statului.

Dixie Firea amintește dureros de Paradise Fire, din 2018, cel mai mortal incendiu din California din ultimii ani.

Liniile electrice defectuoase care străbăteau oraşul Paradise au provocat sinistrul care a lăsat în urmă 86 de morţi. Furnizorul de energie Pacific Gas and Electric (PG&E), cea mai mare companie energetică din California, a pledat vinovat.

Acum, echipamentele PG & E sunt din nou puse în discuție pentru Dixie Fire, după ce un copac a căzut pe un cablu de alimentare în ziua în care a început focul.

La sfârșitul lunii iulie, compania a anunțat că va îngropa cei 16.000 km de cabluri electrice pentru a preveni ca echipamentele sale să provoace noi incendii devastatoare.

 

author avatar
Tudor Borcea
283 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger