AcasăȘTIRI EXTERNEÎn plină caniculă, artileria declanșează incendii masive / Alertă în cea mai...

În plină caniculă, artileria declanșează incendii masive / Alertă în cea mai mare armată a UE

În plină caniculă, artileria declanșează incendii masive / Alertă în cea mai mare armată a UE / Foto: printscreen

În plină caniculă ce lovește Franța, un vast incendiu a fost provocat de focuri de artilerie într-o tabără militară din Var, departament din sudul țării, situat în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur.

Un incendiu provocat de focuri de artilerie în tabăra de antrenament de la Canjuers a ars 600 de hectare de vegetație și continuă să se extindă într-o zonă deșertică, marcată de prezența obuzelor și a explozibililor.

Pompierii, printre obuze neexplodate

Potrivit Var matin, 300 de pompieri militari și civili au fost trimiși în zonă pentru a încerca să stăpânească flăcările. De asemenea, patru avioane Canadair au fost trimise la fața locului, potrivit cotidianului regional.

Zona este complexă de abordat, deoarece este „poluată” de prezența „obuzelor neexplodate și a explozibililor”, a declarat căpitanul Olivier Pécot de la pompierii din Var.

„Din motive de securitate, pompierii nu pot pătrunde în ea”. În cele din urmă, pompierii au reușit să controleze focul, care a rămas în interiorul taberei. Incendiul s-a împărțit în două, cu o limbă de foc spre lacul Sainte-Croix, în comuna Aiguines, și cealaltă la nord-est de Canjuers, potrivit autorităților, scrie Liberation.

Cea mai mare tabără din Europa de Vest

Întrucât „soldații se antrenează departe de orice locuință”, nu există niciun risc pentru populație. „Este o zonă care este un deșert cu vegetație, nu există nicio amenințare pentru nimeni, în afară de  2.500 de oi”, a adăugat Olivier Pécot. Acestea din urmă au fost evacuate și adăposte.

Cea mai mare tabără din Europa de Vest, complexul militar de la Canjuers este esențial pentru pregătirea operațională a forțelor franceze” și se întinde pe 35.000 de hectare pe platourile înalte din nordul regiunii Var, potrivit Ministerului Armatei. La nord, canionul Verdon formează o barieră naturală.

Un val de căldură afectează de câteva zile sudul Europei, favorizând masive incendii de vegetație.

author avatar
Tudor Borcea
1.693 afisari

2 COMENTARII

  1. stiti de „balenele sinucigashe”?
    -de 60 de ani cateva zeci de mii de balene au incercat sa paraseasca Oceanul
    din cauza sonarelor navelor militare(americane, in principal)
    aviz amatorilor de 5G.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger