AcasăȘTIRI EXTERNEÎn Las Vegas, „grădina zoologică” unde armata americană studiază armele rusești -...

În Las Vegas, „grădina zoologică” unde armata americană studiază armele rusești – VIDEO

În Las Vegas, „grădina zoologică” unde armata americană studiază armele rusești / Foto: Nellis Air Force Base

În Las Vegas, dincolo de celebrele cazinouri, hoteluri și alte centre de divertisment, există și un depozit de arme sovietice, în aer liber. Odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, aceste arme sunt mai atent studiate de armata americană.

La 20 de minute de mers cu mașina de la faimosul bulevard Sunset Strip al orașului, la  Nellis Air Force Base, avioane de luptă, elicoptere și rachete rusești se odihnesc sub soarele din Nevada, la Threat Training Facility.

„Pentru educarea și pregătirea soldaților”

Vizitatorii pot vedea de aproape un MiG-29, un avion rusesc de temut din timpul Războiului Rece, sau se pot strecura în interiorul unui blindat antiaerian SA-13. Armata insistă asupra utilității tactice a acestui cimitir de arme rusești, supranumit „grădina zoologică”.

Locotenent-colonelul Brian Redstone, care conduce Escadrila 547 de informații și care este responsabil de aceste spații, refuză să numească armele piese de muzeu sau colecții de trofee de război. El preferă să le numească „achizițiile care ajută la educarea și pregătirea soldaților noștri”.

CIA a contribuit la colecție

Colecția acestor arme a început în timpul Războiului din Vietnam, când forțele aeriene americane se luptau cu avioane de concepție sovietică. Statele Unite s-au apucat apoi să recupereze avioanele inamice pentru a le putea pilota și studia în Nevada.

Unele au fost recuperate de armată; unele au fost aduse de dezertori; unele au fost furate chiar de spioni americani; unele au fost cumpărate de la traficanți de arme sau din țări terțe. În 1996, tot acest material a fost în cele din urmă declasificat și depus la Nellis Air Force Base, scrie Korii.

Forțele americane continuă, de asemenea, să pună mâna în mod regulat pe echipamente rusești, dintre care unele sunt importante din punct de vedere strategic: în martie, Ucraina a capturat un vehicul de război electronic Krasukka-4, pe care Pentagonul a avut de atunci numeroase ocazii de a-l studia în amănunt.

Interes reînnoit după invadarea Ucrainei

Cu toate acestea, deși multe dintre modelele aflate în depozit sunt depășite, unele arme și sisteme, care sunt simplu de utilizat și ușor de întreținut, sunt încă folosite de Rusia, Iran și de anumite țări din fostul bloc sovietic.

După invazia Ucrainei de către armata rusă, aceste relicve se bucură de un interes reînnoit din partea armatei. Pentru Pentagon, este de asemenea important ca soldații săi să vadă cu ochii lor armele pe care le-ar putea întâlni într-o zi pe câmpul de luptă.

Atât pentru a ști cum să le recunoască, cât și pentru a nu lupta împotriva unei amenințări abstracte. Bindatul SA-13, de exemplu ,„este fierbinte, este îngust și șubred”, a declarat maiorul James Livsey, directorul de operațiuni al bazei. „Este important să conștientizăm factorul uman care joacă un rol în această situație”.

 

author avatar
Tudor Borcea
385 afisari

3 COMENTARII

  1. de ce le e frica nu scapa nici unchiul sam! la ce arme au lasat in afganistan si mai mult ca sigur afganii le-au cedat o parte rusilor si o alta chinei ca la ivan si lee au fost primiti cu bratele deschise si, vorba ceea afganii au venit ca la nasu, cu pratele pline! 😀

    • VIZIONARULE, cum le mai potrivesti tu!
      Cata inteligenta si cata acuratete , mai rar asemenea calitati la romani.
      Nu vrei sa fii si tu un „guru” pe la Vaslui?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger