Pe măsură ce intrăm într-o epocă de mari conflicte de putere, imperialismul se ascunde în culise ca un principiu organizator al geopoliticii – și nu e greu de recunoscut.
Cei trei pretendenți principali pentru dominarea globală – China Rusia și Statele Unite – au la origine imperialismul. Mega proiectul Chinei, o rețea de drumuri, căi ferate, conducte și porturi din Eurasia, are la bază o geopolitică mercantilă și militară, adică o continuare a imperiilor dinastice Tang și Ming medievale. Încercările Rusiei de a submina țările din apropierea acesteia – de la statele baltice și Belarus, prin Balcani și Ucraina – sunt o încercare de a recrea imperiul sovietic și zonele sale de influență. De asemenea, Statele Unite mențin structuri de alianță de decenii, indiferent cât de fragile ar fi, în toată Europa și în Orientul Îndepărtat – ca să nu mai vorbim de bazele militare din Orientul Mijlociu și din alte părți, comentează National Interest. În ceea ce privește provocările și frustrările sale de peste mări, America se află într-o situație imperială și poate fi comparată doar cu alte imperii mondiale din istoria modernă, cum ar fi cel britanic și francez.
După Războiul Rece, competiția dintre SUA și Rusia a căpătat noi dimensiuni, în timp ce China concurează literalmente pentru dominația globală. Statele Unite și Uniunea Sovietică erau ambele puteri misionare: fiecare încercând să impună lumii propriul sistem de valori și să demonstreze pe ce parte se afla cu adevărat istoria. China, care caută noi piețe și exploatare economică – și rămâne oarecum indiferentă față de sistemele politice ale țărilor vizate – a readus de fapt imperialismul la rădăcinile sale clasice, la fel de periculoase. Chiar și puterile secundare din lumea de astăzi au strămoși imperiali puternici –India, Iran, Irak, Turcia. Toate aceste țări sunt mândre de moștenirea lor imperială. Și apoi există Uniunea Europeană, în care o elită birocratică guvernează viața de zi cu zi a popoarelor, de la vestul la estul continentului. Guy Verhofstadt, fostul prim-ministru belgian și unul dintre cei mai proeminenți membri ai parlamentului UE, a declarat anul trecut că “Lumea de mâine nu este o ordine mondială bazată pe state naționale sau țări. Este o ordine mondială bazată pe imperii”.
asta din belgia vorbeste din gandirea lui de sangvinar ca de fapt imperiile pe asta se creeaza pe caspirea unora in favoarea altora si de obicei de cei fara niciun Dumnezeu!!!!!!
Cel mai urâta istorie o are uniunea europeană, prin imperiul pe care voia sa il impună Hitler. Si ce sa vezi, mascat, actuala uniune europeană ii continua politica, dar cu alte valori. Hitler credea in arieni, UE, au vazut ca arieni sunt o populație îmbătrânită pe cale de împuținare si folosește sânge arab si negru pentru împrospătarea populației Europei. Nu conteaza cu ce costuri, si nu vorbim doar de cele materiale, vorbim de cele culturale, vorbim de creștinătate, ce hoardele venite din Orientul mijlociu si Africa musulmanizeaza Europa. Oricum conducătorii nu au credința, ei nu dau doi bani pe valoarea familiei, pentru ei progresul înseamnă o mare familie lgbt. In America Biden promovează o legislație in care copii de la 8 ani, pot fi transexuali. Ce minte are un copil? Vrea si el ce vede la desenele animate, pe care daca le ati urmări, pe cele apărute noi, va cruciți si cu picioarele. Nu America, nu UE vor imperialism si supunere totala, ci oamenii ce conduc si sunt majoritarii acționari ai multinaționalelor. Si au pierdut discernământul a ce înseamnă echilibru, sunt îmbătați de putere si o vor pe toata. Omul din societate nu mai este decat un numar si nu dau doua cepe degerate pe el. O sclavie frumos ambalata, in care sclavul are impresia ca are drepturi si libertăți, are doar impresia, si incet, incet prin tot felu de constrângeri, nu va mai avea nici măcar impresia
Vezi ca cine pune Cuvantul Domnului mai presus de imperiu castiga. De obicei Sua au reusit asta. Restul ori au intors spatele or s-a legat la ochi sa nu vada or au ras de Domnul ori au abuzat in crima de El. China nu are Dumnezeu, Turcia au abuzat de El, Stalin s-a legat la ochi ca si Kim. Din pacate domnul Hitler i-a intors spatele cautand mai reoede mijloace oculte crezand ca Mesia e o scorneala iudee de a castiga popularitate si bani. Asa si restul imperiilor pagane… maya, romana, macedoneana, etc uite otomana.
geopolitică mercantilă și militară, adică o continuare a imperiilor dinastice Tang și Ming – unde sint mongolii cand ai nevoie de ei? Partial corect Mr. Vlad! In imperiul lui Hitler nu ar fi existat jidani! Si uite asa, incet-incetisor, tot inainte spre Sfarsitul Lumii!
Ei alta legenda, 30% din masina de razboi era sustinuta de ei iar cei ce au plecat au platit iesirea. Daca vroia sa-i elimine la gazele moderne de atunci o facea in max 1 luna… Ziklon era un DTT contra paduchilor care am mai avut si noi prin armata sau care mai treceti prin gari….
E adevarat Ue se inchina la statuia lui Marx decat Iisus fiind la limita europeana.