E alertă într-o regiune din Italia, unde se derulează căutări pentru găsirea a trei tineri, surprinși în imagini dramatice, în mijlocul apelor învolburate, ca urmare a inundațiilor.
Imaginile cutremurătoare au fost surprinse în regiunea Udine din Italia, în timpul inundaţiilor puternice care au lovit zona. Trei tineri, despre care se crede că sunt români, au fost surprinşi de apele furioase în mijlocul unui râu, potrivit antena3.ro.
Din primele informații, e vorba despre două fete şi un băiat – ar fi vorba de tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani – care au fost daţi dispăruţi.
Cei trei tineri au fost surprinși în imagini dramatice, îmbrăţişaţi în mijlocul apelor învolburate.
Imagini cutremurătoare – îmbrăţişaţi în mijlocul apelor
Potrivit sursei citate, maşina lor, cu numere de înmatriculare româneşti, a fost găsită în apropiere. Ceea ce conturează tot mai mult ipoteza că cei trei ar fi cetăţeni români.
Salvatorii locali îi caută pe cei trei tineri dispăruți. Se speră că aceștia au reușit cumva să se refugieze din calea puhoaielor.
Din câte s-a mai aflat, tânărul și cele două fete ar fi ajuns pe o insuliță din mijlocul unui râu. Aceștia au anunțat serviciile de urgență, spunând că nivelul apei crește și nu se pot întoarce la țărm.
Ajunseseră în zona localității Premariacco o mașină ce avea numere românești
Potrivit publicației Messaggero, cei trei tineri ajunseseră în zona localității Premariacco cu un BMW ce avea numere de înmatriculare românești, notează aceeași sursă.
Zeci de pompieri și scafandri îi caută pe cei trei tineri. Toată lumea speră că vor fi găsiți cât mai curând posibil.
Pe rețelele de socializare au apărut imagini cutremurătoare cu cei trei tineri aflați în situația cu totul dramatică. Vă avertizăm: sunt imagini ce vă pot afecta emoțional:
Un ultimo abbraccio e poi la piena del fiume che li travolge. In #FriuliVeneziaGiulia, tre giovani sono dispersi da ore nelle acque del #Natisone. pic.twitter.com/Ctx5ukiEZK
— Tg1 (@Tg1Rai) May 31, 2024
🔴 Tre giovani sono dispersi in provincia di Udine, a causa della piena del fiume Natisone, dopo le piogge torrenziali delle scorse ore. Erano abbracciati per affrontare la piena e non sono riuscite ad afferrare la corda dei soccorritori. Le ricerche sono in corso. pic.twitter.com/Mm75DezBen
— Tg1 (@Tg1Rai) May 31, 2024
Udine, trascinati via dalla piena del fiume Natisone: tre giovani dispersi. Ricerche in corso – Il Fatto Quotidiano https://t.co/vowZVNVCAF pic.twitter.com/MUF7Feau5B
— Il Fatto Quotidiano (@fattoquotidiano) May 31, 2024
Tragedia a Udine: tre giovani dispersi nella piena del fiume Natisone https://t.co/FrZLWV3SlW #Cronaca #giovanidispersi #maltempo
— News Post X (@NewsPostX) May 31, 2024
Tre giovani dispersi a #Udine travolti dalla piena del fiume Natisone. Un ultimo abbraccio prima di scomparire. Avanti le ricerche dei #vigilidelfuoco. https://t.co/WYda1yaWjZ
— Dire.it (@direpuntoit) May 31, 2024
Tre giovani dispersi nel Natisone: travolti dal fiume in piena: Tre ragazzi sono dispersi dopo essere stati travolti dalla piena del fiume Natisone a Premariacco, in provincia di Udine. Le ricerche sono in corso da… https://t.co/kSZ0zzqrwl #Attualità #Italia #UltimeNotizie
— Cronache della Campania (@cronachecampane) May 31, 2024
Daca faceau un minim efort si se agatau de crengi…apa era pana la genunchi
Au intrat in panica Nu e buna
in loc sa se tina in brate ( inexplicabil gest ) puteau sa se duca la mal , mai aveau 3 metri si apa pina la genunchi ,
Cred ca nu le-a functionat instinctul de conservare.
Pana si o pisica cauta sa se catere pe ceva sa nu se ude!
Solutia era simpla, erau copaci pe insula aia.
Copacii aia au rezistat si la alte inundatii….
Se urcau si erau ca si salvati.