AcasăȘTIRI EXTERNEHasta la victoria siempre. Coafeză, mamă a patru copii și trăgătoare de...

Hasta la victoria siempre. Coafeză, mamă a patru copii și trăgătoare de elită, „gata să moară pentru Venezuela”

Hasta la victoria siempre. Coafeză, mamă a patru copii și trăgătoare de elită, „gata să moară pentru Venezuela”

„Sunt gata să mor pentru țara mea”. Coafeză din Caracas, Venezuela, Ismaira Figueroa, în vârstă de 43 de ani, este și lunetistă în Miliția Bolivariană, un corp format din civili atașați armatei venezuelene.

„Sunt convinsă că m-am născut pentru meseria asta și, dacă trebuie să mor din cauza asta, să se întâmple repede, brusc!”, spune Ismaira, ținând arma strâns în dreptul obrazului, cu fața pictată în camuflaj, în timpul exercițiilor militare de lângă Caracas care simulează o „invazie armată”.

Când nu exersează lovituri de precizie, această mamă singură, cu patru copii, lucrează într-un salon de coafură. De asemenea, este voluntară în cartierul ei și face parte dintr-un grup de motocicliști. În timpul liber, mai spune că îi place să tricoteze.

Hugo Chavez, steaua revoluționară călăuzitoare

În locuința sa din cartierul La Palomera din Caracas se află o fotografie a „regretatului” președinte socialist Hugo Chavez (1999-2013) pe care Ismaira îl idolatrizează. Pentru el a aderat la Miliția Bolivariană, creată în 2009.

Femeia își amintește că a încercat, la 16 ani să-l vadă, fără succes, pe Chavez, când a fost eliberat din închisoare, în 1994.

Altă dată, cocoțată pe un copac, a reușit să „îi atingă degetul”. În 2002, ea a ieșit în stradă pentru a-l „salva” pe Hugo Chavez după lovitura de stat care l-a răsturnat timp de două zile.

O miliție pentru președintele Maduro

Miliția Bolivariană include acum 4,5 milioane de civili. Este considerată, împreună cu armata, drept principalul sprijin pentru regimul actualului președinte Nicolas Maduro.

Succesorul lui Hugo Chavez afirmă în mod regulat că Statele Unite și Columbia, cei mai mari rivali regionali ai săi, planifică un atac pentru a-l asasina și că Venezuela a dejucat deja o tentativă de „invazie pe mare”.

Maduro a pus în mod repetat Miliția Bolivariană în stare de „alertă maximă” pentru a face față posibilelor intruziuni în Venezuela.

„Miliția înseamnă reuniunea unor oameni obișnuiți, un vânzător de legume sau o femeie care își plimbă câinele, un profesor, un șofer de taxi, o asistentă”, spune Ismaira Figueroa care, când s-a alăturat acestui corp armat în 2010, nu intenționa să devină lunetistă. Comandantul unității ei a convins-o.

„Este o lume predominant masculină. Bărbaților nu prea le place când ești în zona lor, când ești un lunetist mai bun decât ei … stârnește gelozie” afirmă Ismaira.

Nu a ucis, încă, pe nimeni. Dar e gata să tragă

Într-un dosar, ea își ține diplomele și o țintă: cea în care a tras pentru a obține diploma de lunetist, în 2016.

„Înainte să apeși pe trăgaci, trebuie să-ți cureți mintea și să te concentrezi asupra respirației”, explică ea. „Trebuie să te relaxezi și să lași lovitura să te surprindă”.

Ismaira nu este autorizată să vorbească despre operațiunile la care a participat. Ea susține că „nu a luat viața nimănui”, dar spune că este gata să o facă.

Înainte de a deveni membră a Miliției, ea a aparținut Cercurilor Bolivariene, create tot de Hugo Chavez pentru a sprijini „revoluția” sa, dar astăzi organizația este mai puțin răspândită și acuzată de atacuri violente împotriva oponenților regimului.

„Cu cât îmi este mai foame, cu atât îmi place mai mult revoluția”

În Plaza Bolivar din Baruta, un cartier din Caracas unde diferite medii sociale se amestecă, Ismaira salută vecinii, poliția și motocicliștii care trec pe lângă ea.

Ea spune că, în general, are relații bune atât cu chaviștii cât și cu adversarii lor, deși susține că și-a pierdut deja un loc de muncă din cauza sprijinului acordat lui Hugo Chavez.

S-ar vedea consilier municipal sau primar? „Niciodată în politică”, răspunde ea spontan.

Mai degrabă, aspiră să urce în eșaloanele superioare din Miliție, unde câștigă mai puțin de 4 dolari pe lună, scrie Boursorama.

Ea nu se plânge de remunerația ei slabă, salută „bonusurile sociale” pe care guvernul le distribuie și atribuie criza economică gravă prin care trece țara sancțiunilor internaționale, inclusiv un embargou american asupra petrolului venezuelean.

„Cu cât îmi este mai foame, cu atât îmi place mai mult revoluția. Nu este o chestie masochistă, este ca într-o luptă, nu trebuie să renunți niciodată”, spune Ismaira.

 

 

author avatar
Tudor Borcea