AcasăȘTIRI EXTERNEHamas a publicat o înregistrare cu o ostatică israeliană. Ce mesaj transmite...

Hamas a publicat o înregistrare cu o ostatică israeliană. Ce mesaj transmite tânăra (VIDEO)

Luptătorii Hamas au publicat un clip video cu „una din prizonierele din Gaza”, în care apare o tânără care vorbeşte ebraică. Fata de 21 ani are cetățenie dublă, franceză și israeliană, și face un apel ca ea și ceilalți oastatici să fie salvați.

Ea a fost luată „în prima zi” a atacului Hamas pe teritoriul israelian, pe 7 octombrie.

Fata a descris cum a fost răpită

Mia Shem, fata istatică în Fâşia Gaza, a povestit cum a fost răpită, dar şi cum ar fi tratată de Hamas.

Sunt Mia Shem, am 21 de ani, sunt din Shoham și sunt prizonieră în Gaza. Eram la petrecere, m-am rănit la mână, m-au dus la spital și mi-au făcut o intervenție chirurgicală care a durat 3 ore.

Se poartă bine cu mine, îmi dau medicamente. Totul este în regulă. Vă cer doar să mă aduceți acasă cât mai curând posibil, să mă aduceți la familia mea, la frații mei. Vă rog, luați-ne de aici cât mai curând posibil!”, a spus tânăra în înregistarea celor de la Hamas.

Ce pretenţii are Hamas?

Luptătorii Hamas cer eliberarea a 6.000 de prizonieri palestinieni deținuți în Israel, în schimbul celor 199 de ostatici luați în prima zi a conflictului.

Aripa armată a Hamas pretinde că numărul prizonierilor este „între 200 şi 250”.

author avatar
Andrei Ștefan
762 afisari

5 COMENTARII

  1. Si fractura aia cu deplasare de la mana cine i-a facut-o ?
    Trebuie sa fi dar cu putere sa rupi osul.

  2. Vocea ei se auzea ca intr-o camera goala sau hol, se auzeau explozii, tratamentul ei chirurgical este facut de un profesionist, probabil, intr un spital ascuns dupa mobilierul impropriu…
    Era.machiata?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger