AcasăȘTIRI EXTERNEHackerul român care a speriat NASA a fost prins. Temutul virus făcut...

Hackerul român care a speriat NASA a fost prins. Temutul virus făcut de Mihai Ionuț Păunescu

Hackerul român care a speriat NASA a fost prins. Temutul virus făcut de Mihai Ionuț Păunescu

Cetățeanul român Mihai Ionuț Păunescu, care ar fi unul dintre creatorii și principalul distribuitor al virusului Gozi, un virus informatic care ar fi furat informații de la peste un milion de computere din lume, a fost capturat. Românul, alături de alți doi bărbați, au furat date informatice care au creat pagube de milioane de dolari.

Cetățeanul român Mihai Ionuț Păunescu a fost prins pe Aeroportul Internațional El Dorado, când făcea o escală în Bogota, de la Amsterdam. Bărbatul este căutat de Interpol și acuzat că este unul dintre creatorii și distribuitorii unui virus informatic periculos.

Când se îndrepta spre Medellin, care ar fi fost destinația sa finală, presupusul criminal cibernetic a fost localizat pe aeroportul capitalei Columbiei, scrie API.

Peste 1 milion de calculatoare infectate, inclusiv ale NASA

Mihai Ionuț Păunescu a fost la dispoziția Procuraturii Generale. Polițiștii din Columbia au informat Ambasada Statelor Unite, astfel încât, în condițiile legii, să poată prezenta cererea de arestare în scopuri de extrădare.

Păunescu este solicitat de către Southern District Court din New York pentru infracțiunile de complicitate  la intruziunii computerizate, complicitate la comiterea unei înșelătorii bancare și instigarea la comiterea de înșelătorii prin mijloace electronice, potrivit stiridiaspora.

O instanţă federală din New York l-a condamnat, în 2016 la trei ani şi o lună de închisoare pe creatorul virusului informatic Gozi, care a afectat peste un milion de calculatoare, inclusiv ale NASA, şi a provocat pagube de milioane de dolari, într-un dosar în care au fost inculpaţi trei cetăţeni din Europa de Est, între care şi  românul Păunescu, transmitea EFE.

Unul din cele mai distrugătoare virusuri

Virusul Gozi, creat în 2007, s-a transformat într-unul din cele mai distructive din istoria informaticii, cu care s-au furat „zeci de milioane de dolari”, potrivit autorităţilor citate de EFE. Autorităţile judiciare americane l-au inculpat pe Păunescu dar și pe alțidou bărbați în ianuarie 2013, aceştia fiind acuzaţi că ar fi furat milioane de dolari, informaţii bancare din computere din Europa şi Statele Unite ale Americii.

Mister Virus

După cum a raportat Departamentul de Stat, acest virus de tip troian a infectat computerele din Statele Unite, Germania, Regatul Unit, Polonia, Franța, Finlanda, Italia și Turcia. Unele dintre victime sunt multinaționale, bănci și organizații precum NASA.

Păunescu, alias „Virus”, a fost arestat în România la finalul lui 2012. Acesta a fost extrădat în SUA în februarie 2015, după cum nota AFP, care adăuga, la acel moment, că extrădarea a fost întârziată mai multe luni, întrucât acesta a făcut apel, fără succes, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Daune de 50 de milioane de dolari

Păunescu ar fi creat şi operat un sistem de servere securizate pentru accesul grupurilor de delincvenţi informatici, între care cel al creatorilor acestui virus.  Virusul a infectat circa 40.000 de calculatoare numai în SUA, inclusiv 160 aparţinând NASA, după cum arată documentele judiciare. Daunele rezultate se ridică la aproximativ 50 milioane dolari.

„Aceşti presupuşi infractori cibernetici internaţionali sunt responsabili pentru crearea şi răspândirea unui virus informatic care a infectat peste un milion de calculatoare – cel puţin 40.000 în Statele Unite ale Americii – şi a provocat milioane de pierderi procedând, printre altele, la furtul de parole ale unor conturi bancare on-line“, informa la acea dată biroul procurorului federal din Manhattan.

author avatar
Tudor Borcea
986 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger