Cauta

Gestionarea crizei COVID ajunge în faza de audieri. Premierul italian și doi miniștri, în fața procurorilor (VIDEO)

Atât șeful Guvernului de la Roma, Giuseppe Conte, cât și doi dintre miniștrii Cabinetului pe care îl conduce – responsabili cu gestionarea crizei generate de noul coronavirus – vor răspunde, vineri, întrebărilor procurorilor din Bergamo, care s-au deplasat special la Roma, pentru aceste proceduri.

Este vorba despre ministrul de Interne, Luciana Lamorgese, și despre colegul său de Guvern, aflat în fruntea Ministerului Sănătății, Roberto Speranza, de la care se așteaptă explicații cu privire la modul în care au acționat autoritățile în criza provocată de coronavirus. Zeci de persoane – apropiați ai victimelor COVID-19 – au depus plângeri la Parchetul din Bergamo, conform BBC. Oamenii au reclamat întârzierea cu care două orașe din regiunea Lombardia puternic afectate de epidemie – Alzano și Nembro – au fost incluse pe lista „zonelor roșii”.

Conform presei italiene, Conte va fi audiat în cursul după-amiezii. „Nu sunt îngrijorat. (…) Lucrurile pe care le voi spune magistratului, care este o persoană informată despre fapte, le voi spune doar magistratului. Nu vi le pot anticipa vouă. Voi expune cu responsabilitate toate lucrurile pe care le cunosc”, a susținut Conte în fața presei, joi.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version