AcasăȘTIRI EXTERNEGermania interzice drapelul Hamas

Germania interzice drapelul Hamas

Germania interzice drapelul Hamas

Guvernul german a decis să interzică steagul organizației paramilitare palestiniene Hamas în urma creșterii numărului de incidente antisemite care au avut loc în timpul recentului conflict armat de 11 zile dintre Israel și grupările teroriste din Fâșia Gaza.

Potrivit presei germane, proiectul interzicerii expunerii drapelului Hamas a fost depus de partidul Uniunii Creștin Democrate (CDU) al cancelarului german Angela Merkel.

„Nu dorim ca steagurile organizațiilor teroriste să fie fluturate pe pământul german”, a declarat Thorsten Frei, purtător de cuvânt parlamentar adjunct al CDU/CSU, adăugând că este un „semnal clar pentru cetățenii noștri evrei”.

Partidul Social-Democrat de centru-stânga (SDP, unul din cele mai vechi partide din Germania) care și-a făcut cunoscute inițial preocupările constituționale cu privire la interzicerea potențială a drapelului Hamas, și-a dat ulterior sprijinul.

Mai multe orașe germane au fost scena protestelor pro-palestiniene în timpul conflictului dintre Israel și Hamas de luna trecută, ceea ce a determinat-o pe Angela Merkel să apeleze la calm, scrie i24News.

Protestatarii au scandat lozinci antisemite, au ars steaguri israeliene și au aruncat cu pietre la intrarea într-o sinagogă în timpul diferitelor mitinguri, acte deja puternic condamnate de guvern. Cancelarul a vorbit sâmbătă, 19 iunie, despre „remarci antisemite insuportabile”.

Evreii cer mai multă protecție

„Cei instigă pe stradă la ură împotriva evreilor, cei care incită la ură rasială, se află în afara legii noastre fundamentale”, a avertizat Merkel.

Consiliul Central al Evreilor din Germania, care reprezintă aproximativ 200.000 de evrei care trăiesc în această țară, a cerut o protecție mai puternică a instituțiilor evreiești.

Potrivit datelor publicate luna trecută, actele antisemite au crescut cu peste 15% în Germania în 2020. Grupul militant palestinian Hamas este inclus pe lista Uniunii Europene a organizațiilor teroriste.

author avatar
Tudor Borcea