AcasăȘTIRI EXTERNEGermania desemnează AfD drept organizație extremistă

Germania desemnează AfD drept organizație extremistă

Serviciul intern de informaţii al Germaniei a anunţat vineri că a desemnat partidul Alternativa pentru Germania (AfD) drept organizaţie extremistă de dreapta confirmată. Decizia vine la câteva zile după ce un sondaj, realizat de institutul Forsa la solicitarea postului de televiziune RTL, a arătat că AfD se menține pe prima poziție în preferințele electoratului german.

Serviciul, denumit Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei (BfV), a declarat că există de acum dovezi concrete că partidul anti imigraţie fondat în 2013 desfăşoară eforturi care ameninţă ordinea democratică din Germania, informează DPA şi Reuters, potrivit Agerpres. „Concepţia predominantă a partidului asupra oamenilor, bazată pe etnie şi descendenţă, este incompatibilă cu ordinea fundamentală liberă şi democratică”, a declarat BfV.

Declaraţiile şi poziţiile partidului şi ale reprezentanţilor de frunte ai AfD încalcă principiul constituţional al inviolabilităţii demnităţii umane, au subliniat vicepreşedinţii serviciului, Sinan Selen şi Silke Willems. Alternativa pentru Germania fusese clasificată drept „caz suspect” de extremism de către contrainformaţiile germane încă din martie 2021, o decizie pe care partidul a contestat-o „fără succes” în instanţă.

Această nouă decizie va permite autorităţilor să utilizeze metode secrete pentru supravegherea AfD, cum ar fi recrutarea confidenţială de informatori şi interceptarea comunicaţiilor. Mişcarea de tineret AfD şi alte secţiuni ale partidului erau deja catalogate ca atare.

author avatar
Andrei Coman
633 afisari

6 COMENTARII

  1. Este nedemocrat, ba este chiar extremist sa incerci sa iti aperi tara de ciuhapii care intra cu masina in oameni 😡😡😡

  2. Cuum ?? Adicătelea cu dovezi clare și sentințe judecătorești, nu li se interzic toate drepturile democratice ?? Ciudați, nemții ăștia. La noi, doar pentru bănuieli, mai era puțin și erau expulzați din țară. Asta (la noi), democrație.

  3. ce a ajuns ge??!! sa nu mai se vrea motorul europej ca nu stie de capull ei acasa!!

  4. Raul se ia. Daca s-a putut in Romania, de ce nu si in Germania, ce ei sunt mai cu mot? Si in fond, prea multa democratie strica (interesele).

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger