AcasăȘTIRI EXTERNEGermania curăță peste 50 de milioane de euro

Germania curăță peste 50 de milioane de euro

Oficialii de la Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) lucrează din răsputeri să cureţe şi să numere bancnotele care au fost murdărite şi deteriorate de inundaţiile care au devastat vestul țării la mijlocul lunii iulie.

„Procesarea acestor bancnote trebuie făcută cât mai rapid posibil, înainte să se întărească şi să devină dure ca betonul”, a declarat Johannes Beermann, membru în comitetul executiv al Bundesbank.

Operațiunea implică până acum 51 de milioane de euro, care au fost fie depuse la filiale locale ale băncii centrale sau au fost trimise prin poştă. Comparativ, într-un an normal, Bundesbank primeşte bancnote deteriorate în valoare de aproximativ 40 milioane de euro.

Centrul Bundesbank pentru bancnote deteriorate din oraşul Mainz a primit o mulțime de bani murdari de nămol, ape reziduale și petrol.

Cele 51 de milioane de euro care au ajuns până acum în Mainz provin de la sucursalele Bundesbank din Köln (25 milioane), Dortmund (12 milioane), Koblenz (10 milioane) și Saarbrücken (4 milioane).

În prima fază bancnotele sunt spălate şi uscate după care sunt examinate pentru a se verifica dacă sunt veritabile. De asemenea, grămezile de bancnote au un miros persistent atunci când este înlăturată folia de plastic în care sunt împachetate. Un ciclu de curățare și uscare durează aproximativ zece ore.

Inundațiile din 15 iulie au devastat landurile Renania de Nord-Westfalia,  Renania-Palatinat,  Bavaria şi Saxonia. Au murit 183 de oameni. Guvenul de la Berlin va aloca 30 de miliarde de euro, despăgubiri pentru victime.

author avatar
Radu Jacotă Redactor