Generația „DINK” din China – venit dublu, fără copii – hrănește o bombă demografică cu ceas care amenință să distrugă stabilitatea economică

În districtul Chaoyang din Beijing, „Peter” Liu, în vârstă de 32 de ani, și-a creat viziunea despre cum ar trebui să arate o viață ideală milenară în China modernă. Împarte apartamentul său cu iubita și cu câinele lor. Potrivit lui Liu, el câștigă suficient din vânzarea asigurărilor.

Cu tot cu venitul ei, cuplul câștigă suficient pentru viața de zi cu zi, o alocație lunară pentru părinții lui care locuiesc în nordul Chinei, vacanțe și cumpărături la magazinul lor de lux preferat, Louis Vuitton.

Chinezii refuză să mai aibă copii

„Noi credem că nu este necesar să avem copii, așa că nu suntem tradiționali în acest sens. De fiecare dată când părinții mei sună, ajungem să ne certăm. Ei tot întreabă când o să le oferim nepoți. Dar eu și Cecilia avem o viață bună acum fără copii”, a spus Liu pentru Fortune.

Cu toate acestea, stilul de viață al lui Liu devine obișnuit într-o țară care a pus accent pe respectarea bătrânilor, cum ar fi părinții și bunicii și pe nașterea copiilor. Dar acum, Liu și partenera sa sunt doar unul dintre cele 500.000 de cupluri „DINK” – venit dublu, fără copii – din China. Recensămintele oficiale ale țării din 1980 până în 2010 arată că gospodăriile „DINK” au crescut de la deceniu la deceniu.

Pe măsură ce China a devenit din ce în ce mai bogată și mai urbanizată în ultimii 40 de ani, tinerii chinezi au început să calce pe urmele semenilor lor din țările dezvoltate: să aibă mai puțini copii și să se căsătorească mai târziu, sau chiar deloc. Rezultatul? O populație chineză în scădere rapidă, care a îngrijorat Beijingul că populația Chinei ar putea să se micșoreze și să îmbătrânească într-unul dintre cele mai critice momente ale guvernării de nouă ani a președintelui Xi Jinping.

Populația Chinei, în scădere

Generația părinților lui Liu a avut în mare parte stiluri de viață opuse celor pe care le au copiii lor. Părinții lui Liu au crescut amândoi cu mulți frați, iar hrana era adesea limitată. Această generație a fost definită prin capacitatea lor de a „mânca amar” – un termen chinezesc folosit în mod obișnuit care se referă la povara greutăților.

Cei 400 de milioane de milenari din China – un grup mai mare decât populația totală a SUA – sunt definiți ca „super-consumatori” care dețin o putere majoră de cheltuieli. La fel ca mulți dintre colegii săi, Liu este singur la părinți. „Cheltuim ceea ce ne place, mâncăm ce ne place și trăim cum ne place”, spune el.

În 1979, autoritățile chineze și-au pus în aplicare politica unui singur copil pentru a contracara un boom demografic. China a cunoscut un ritm vertiginos de dezvoltare în următoarele patru decenii, care a dus la un boom al clasei de mijloc: creșterea de la 3,1% din populație în 2000 la 50,8% în 2018.

Dar politicile guvernului au fost poate prea eficiente. Din 1980, natalitatea chineză a scăzut constant. Rata totală de fertilitate a țării – numărul de copii născuți de femei în timpul anilor lor de fertilitate – a scăzut de la 5,81 în 1970 la 1,18 până în 2010 și un minim record de 1,16 anul trecut, printre cele mai scăzute din lume, îngrijorând Beijingul cu privire la o situație care profilează criza demografică.

Economia chineză, amenințată de criza democrafică

Milenarii chinezi — cei născuți între 1981 și 1996 — au crescut adesea ca niște copii obișnuiți cu normele individualismului și consumerismului, spune Jean Wei-Jun Yeung, profesor de sociologie și director al Centrului de Cercetare a Familiei și Populației de la Universitatea Națională din Singapore. Această generație a devenit mai probabil să caute împlinirea personală, mai degrabă decât să urmărească fericirea de a avea un copil, spune ea.

Beijingul încurajează cetățenii să aibă mai mulți copii și a cerut celor 96 de milioane de membri ai Partidului Comunist să-și asume responsabilitatea de a ajuta la creșterea populației Chinei, a scris anul trecut o publicație de stat.

Liu, însă, nu este de acord. „Totuși, este chiar datoria națională a tinerilor? Sunt mândru de cât de departe a ajuns China, dar nu mi-aș sacrifica confortul și fericirea personală de a avea copii. Și mulți dintre colegii mei gândesc la fel.”

În același timp, creșterea economică a Chinei a însemnat, de asemenea, costuri vertiginoase pentru case, educație și îngrijirea copiilor, făcând mai dificile mobilitatea socială și capacitatea de a oferi copiilor o educație bună. Costul creșterii unui copil în China a ajuns la 309.000 de dolari în 2020, comparativ cu 233.000 de dolari în SUA, potrivit rapoartelor presei locale.

Școlile și locurile de muncă hiper-competitive din China au dat naștere la mișcări precum „involuția”, care simbolizează respingerea crescândă a tinerilor față de sistemele sale rigide. Unii tineri chinezi resping cu totul căsătoria – jurând că vor rămâne singuri.

Bombă demografică cu ceas

Beijingul speră acum să evite o bombă demografică cu ceas care i-ar putea amenința creșterea economică și stabilitatea politică într-o perioadă critică pentru viitorul Chinei. Guvernul încearcă să acționeze. În 2016, a inversat politica copilului unic. În 2018, un profesor de la o importantă universitate chineză a propus impozitarea familiilor „DINK”, ceea ce a declanșat un val de critici online. Anul trecut, Beijingul a introdus o politică de trei copii și a început să descurajeze avorturile. Între timp, autoritățile locale oferă subvenții în numerar pentru cuplurile care au mai mulți copii.

Angajatorii îi preferă însă pe cei care nu au copii. Pierzi bani, timp și competitivitate, cu copiii.

Măsurile nu au ajutat. În acest an, nașterile în China ar putea scădea la un minim record de mai puțin de 10 milioane.

Anul acesta, populația Chinei a început deja declinul — cu 10 ani înainte de termen — conform Perspectivelor Populației Mondiale pentru 2022 ale Națiunilor Unite. Până în 2050, populația aptă de muncă a Chinei va scădea la 767 de milioane de la aproape 987 de milioane, conform ONU.