AcasăȘTIRI EXTERNEGeneral Motors, detronat de Toyota pe piața americană, după 90 de ani...

General Motors, detronat de Toyota pe piața americană, după 90 de ani de domnie

General Motors, detronat de Toyota pe piața americană, după 90 de ani de domnie

Gigantul american General Motors a fost depășit de compania japoneză Toyota anul trecut în ceea ce privesc vânzările din SUA, după aproape un secol de întâietate neîntreruptă pe piața auto de peste ocean.

Producătorul din Detroit și-a văzut vânzările scăzute cu 13% în 2021 în Statele Unite, și în special cu 43% doar în trimestrul al patrulea, la 2,218 milioane de unități, pe când cele ale concurentului său japonez au urcat cu 10%, până la 2,332 milioane.

O premieră din 1931

Este pentru prima dată din 1931 când GM nu domină clasamentul anual al vânzărilor de mașini din Statele Unite, potrivit datelor din publicația comercială Automotive News.

Anul 2021 a fost marcat de o penurie globală de semiconductori, o componentă esențială pentru mașinile moderne, care i-a determinat pe producători să-și concentreze eforturile asupra modelelor lor cele mai profitabile.

GM a declarat marți că se așteaptă ca redresarea economică în Statele Unite, în urma crizei Covid-19, să stimuleze vânzările de mașini în acest an, care sunt așteptate însă să scadă, pentru toate mărcile.

Toyota a avut un triumf modest. „A fi numărul unu nu a fost niciodată un obiectiv sau o prioritate”, a spus vicepreședintele senior Jack Hollis, exprimând în același timp „recunoștința” producătorului auto din Japonia față de clienții săi.

author avatar
Tudor Borcea