Marea strategie energetică europeană, pregătită ca răspuns la sancțiunile dictate de America împotriva Federației Ruse, începe să prindă contur. Și pare că privește cu atenție spre Africa. Forțată să facă o serie de alegeri decisive, UE caută să își diversifice sursele de aprovizionare cu gaze și țiței, dar în același timp încearcă și să țină la distanță SUA, care vor să-și mărească piața de desfacere pentru GNL în Europa.
În contextul dat, câteva state din Vest au deschis calea unor misiuni politico-diplomatice pentru a obține gaze naturale de la statele africane mediteraneene – Egipt și Algeria, plus Congo și Angola, alți doi jucători importanți.
Mai mult, calea integrării și cooperării euro-africane poate lua forme și mai structurate, cum ar fi un parteneriat în jurul mega-proiectului gazoductului transsaharian.
Gazoductul transsaharian, cel mai mare proiect din Africa
Gazoductul transsaharian reprezintă cel mai mare proiect de acest gen dezvoltat vreodată în Africa. Infrastructura este astfel concepută încât va crea o legătură directă între Africa subsahariană și bazinul mediteranean.
Acum, se discută din nou despre acest proiect, iar europenii vor să joace un rol important. În discuții a intrat și Italia, care deja a trimis emisarii companiei Eni să tatoneze terenul. Planurile Eni prevăd o creștere a investițiilor și activităților în state cu activități miniere tot mai intense (Congo, Angola, Nigeria și Mozambic). Italia urmărește să extragă din câmpurile de la sud de Sahara cel puțin 30 de miliarde de metri cubi de țiței până anul viitor.
Cu Gazprom scos din joc de americani, cel puțin la nivel oficial, de ochii lumii, europenii caută surse alternative de aprovizionare și sunt dispuși să meargă până în Africa după ele. Asta, deși „partenerul strategic” s-a oferit să vândă, la preț bun (doar de două ori mai scump decât gazul rusesc), GNL made in USA.
Revenind, ideea unei conducte de gaz care să plece din Nigeria și să se oprească în Algeria (Nigal este denumirea oficială) prinde contur, din nou. Deși s-a vorbit despre gazoductul transaharian de ani buni, frânele au fost mai degrabă unele politice decât economice; Nigal trece peste teritorii (în Delta Nigerului, mai ales) în care există o prezență puternică a gherilelor și a luptătorilor islamici.
Rolul gazoductului transaharian și temerile americanilor
În perspectivă, Nigal ar trebui să se conecteze la celelalte conducte transmediteraneene (Maghreb-Europa, Medgaz și Galsi) și să furnizeze, astfel, gaz din Africa statelor europene din bazinul mediteranean. Cooperarea Europa-Africa este pe cale să ajungă la un nivel și mai înalt.
Rolul gazoductului Nigal este unul uriaș, mai cu seamă că, în trecut, și gigantul rus Gazprom s-a arătat interesat de planurile din jurul acestei infrastructuri.
Costul așteptat al lucrării este de aproape 20 miliarde de euro, iar debitul va fi unul remarcabil: 30 de miliarde de metri cubi de gaze pe an! Tranzitul acesta este de trei ori mai mare decât cantitatea transportată în prezent de conducta Tap, din Azerbaidjan. Pentru statele europene, aprovizionarea cu gaz natural african ar reprezenta o lovitură uriașă dată intereselor americane în regiune. Niger, una dintre cele mai stabile democrații din Africa, își propune să devină un jucător major pe piața hidrocarburilor și a produselor petrochimice. Rămâne de văzut dacă „Unchiul Sam” îi va permite, căci știm cu toții cum a sfârșit ultimul lider african care a avut astfel de ambiții.