AcasăȘTIRI EXTERNEGazele rusești dezbină Europa

Gazele rusești dezbină Europa

Europa se prăbușește sub povara propriilor sancțiuni

Polonia și-a înăsprit tonul la adresa Germaniei și Franței, pe care le acuză de simpatii puternice pentru Moscova. Simpatiile sunt însă pentru gazul rusesc, fără de care, cel puțin în viitorul apropiat, industriile, mai ales cea a Germaniei, se vor prăbuși. Țările fost comuniste atârnă și ele la gazul rusesc și nu-și pot permite luxul de a-și sacrifica populația de dragul lui Zelenski. Europa nu s-a împărțit în două, ci a fost aruncată, efectiv, într-un haos periculos, din care nu știe cum să mai iasă.

Manifestația de duminică, de la Berlin, cu mii de oameni care au ieșit să își exprime susținerea pentru Rusia, ar trebui să dea de gândit. Probabil că de aceea a și ieșit furios vicepremierul polonez, Jaroslaw Kaczynski, să acuze Germania și Franța de simpatii puternice pentru Moscova.

Realitatea este că Europa, motorul economiei mondiale și oaza unui nivel de trai ridicat în deșertul sărăciei de peste tot, este împinsă, fără voia ei, spre o sinucidere economică. Pentru că renunțarea abruptă la gazul rusesc asta înseamnă. Confruntată cu o prăbușire pe toate planurile în cei doi ani de pandemie, avântul ulterior al Uniunii Europene s-a împiedicat în propriile ambiții irealiste ale Green Deal-ului, care au provocat șocuri în mai toate țările, dar mai ales în cele care și-au negociat jalnic închiderea capacităților de producție energetică cu emisii de CO2, cum a fost și România.

Green Deal-ul a reușit ”performanța” de a scumpi enorm energia, gazele și combustibilii, cu efecte în lanț pe toate ramurile economiilor. Conflictul din Ucraina a pus în stand-by marea decarbonare a Uniunii Europene, care, în treacăt fie spus, fără o aliniere la aceeași politică a țărilor europene non-UE și a celorlalte continente, înseamnă fix zero pentru planetă. Acum însă, efectele sancțiunilor îndreptate împotriva Federației Ruse lovesc catastrofic întreaga economie europeană, și nu numai. Prețurile tuturor produselor au explodat, iar europenii se confruntă tot mai mult cu spectrul sărăciei.

Dependența de dependență

Cu toate declarațiile beligerante ale liderilor europeni, dependența de ”Mama Rusia” este de netăgăduit. Fără gazul rusesc, Germania, care importă 49% din necesar, va sucomba. ”Moartea” locomotivei UE va însemna un dezastru pentru toată lumea, inclusiv pentru țara noastră, care produce în funcție de comenzile primite din Germania. 46% din gazul Italiei provine din Federația Rusă, astfel că țara nu își permite să accepte închiderea robinetului. Franța, care este ceva mai vocală în ce privește renunțarea la gazul rusesc, depinde de acesta în proporție de doar 24%, care poate fi mai ușor de înlocuit.

Polonia, cel mai categoric stat în discursul împotriva Federației Ruse, importă 40% din gaze, însă foarte probabil că îl vor înlocui ”pompând” mai mulți cărbuni în termocentrale. Curios este faptul că Polonia produce 70% din energie cu capacități pe cărbune, iar ”ambiția” negociată a acestei țări este ca, până în 2030, ponderea surselor regenerabile să ajungă la 23%. Asta în timp ce România a atins deja, în 2020, 24% energie produsă din surse regenerabile. Mai mult, după cum se știe, gazul lichefiat nu este o soluție, pentru că este mai scump și nu va putea acoperi necesarul pentru Europa.

De partea greșită a istoriei

Dacă Europa mai joacă mult cartea sancțiunilor și nu reușește să găsească o soluție de compromis, în scurt timp destabilizarea politică și socială va cuprinde întregul continent. Deja liderii marilor puteri europene au început să transmită mesaje propriilor cetățeni de genul ”mai strângeți cureaua”, însă este greu de presupus că popoarele, învățate cu un trai decent, vor accepta îndemnul cinic. Mai ales că atuul europenilor este un grad destul de înalt al educației și al gândirii, chiar dacă acesta a fost anihilat în pandemie. Iar pandemia, pe lângă multe altele, a mai făcut un lucru: a subminat încrederea cetățenilor în guvernele lor, iar rezultatele viitoarelor alegeri vor arăta, cu siguranță, acest aspect.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare și  în aeroporturi.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.236 afisari

3 COMENTARII

  1. Concluzia : UE, un fiasco aproape total. Momentele de criza majora prin care trece Europa, demonstreaza ca UE este condusa si gestionata de niste politruci care nu stiu pe ce lume traiesc.

    • Este condusă de politruci vicioși, desfrânați și șantajabili care execută ordinele marilor corporații mondiale.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger