Cauta

FSB a cerut chiar mercenarilor Wagner să-l aresteze pe Prigojin. Putin urmează să facă un anunț la TV

FSB a cerut chiar mercenarilor Wagner să-l aresteze pe Prigojin. Putin urmează să facă un anunț la TV - Ziarul National

FSB și șefii GRU au ”predat” România către SVR

FSB (fostul KGB) a cerut sâmbătă mercenarilor din grupul Wagner ”să nu facă o greşeală ireparabilă” şi să nu execute ordinele lui Evgheni Prigojin, şeful grupului, după ce acesta a făcut apel la o revoltă armată împotriva Ministerului rus al Apărării.

Vladimir Putin va reacționa la ultimele evenimente din Rusia într-un discurs așteptat sâmbătă, la TV.

Facem apel la luptătorii armatei private să nu facă o greşeală ireparabilă, să înceteze orice acţiune armată împotriva poporului rus, să nu execute ordinele criminale şi trădătoare ale lui Prigojin, să ia măsuri pentru arestarea acestuia”, conform unui comunicat FSB.

Rusia se teme de un război civil

Serviciul a precizat că ”direcţia de investigaţii a deschis un dosar penal legitim şi bine fundamentat împotriva lui Prigojin” pentru ”organizarea unei rebeliuni armate”, o infracţiune ce se pedepseşte de la 12 la 20 de ani de închisoare.

Prigojin a acuzat vineri armata rusă că a bombardat poziţiile companiei militare private şi a promis că îi va pedepsi pe vinovaţi.

Ultimele stiri

  • S-a aflat! Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, dat în urmărire internațională de Interpol
  • Complexul Energetic Oltenia, vizat de un atac cibernetic de tip ransomware. Activitatea companiei, parțial afectată
  •  Patru bărbați au jucat șah pe o saltea gonflabilă, în apa Mării Negre, în a doua zi de Crăciun – VIDEO
  • ANM, noi avertizări COD GALBEN și PORTOCALIU: vânt puternic, ninsori viscolite în mai multe zone – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Știai că mersul pe jos timp de 20 de minute reduce inflamația din corp? – Sportul ca antiinflamator natural
  • Imagini înfiorătoare! Accident grav pe o autostradă din Japonia: un mort și 26 de răniți, peste 50 de vehicule implicate – VIDEO
  • Trump, avertisment pentru Zelenski înainte de întâlnirea de duminică: „Nu are nimic până nu îmi dau acordul”
  • Bătrân suspectat că și-a omorât în bătaie soția, de Crăciun, apoi a chemat o asistentă medicală. Femeia a sunat la Poliție/Bărbatul din Dolj, reținut
  • Sfântul Ștefan, prăznuit pe 27 decembrie. Tradiții și obiceiuri. Preot: „Această zi reprezintă un prilej de reflecție”
  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Exit mobile version