AcasăȘTIRI EXTERNEFranța, măturată de proteste! O nouă mobilizare națională împotriva lui Macron -...

Franța, măturată de proteste! O nouă mobilizare națională împotriva lui Macron – VIDEO

frantaFranța, măturată de proteste! O nouă mobilizare națională împotriva lui Macron -

Popularitatea preşedintelui francez Emmanuel Macron continuă să scadă, în timp ce se înmulţesc manifestaţiile împotriva reformei pensiilor pe care el a iniţiat-o.

Zeci de mii de francezi s-au mobilizat din nou împotriva reformei pensiilor preconizată în Franţa, dar sindicatele privesc deja la cea de-a patra zi de acţiune, sâmbătă.

Sute de mii de manifestanți în toată țara

Manifestaţiile au adunat 757.000 de persoane, potrivit Ministerului de Interne, şi „aproape două milioane”, potrivit sindicatelor.

Cifrele sunt ceva mai mici însă decât la 31 ianuarie, când sindicaliştii au anunţat peste 2,5 milioane de participanţi şi autorităţile 1,27 milioane, în timp ce la prima acţiune de protest, la 19 ianuarie, sindicatul CGT anunţase peste două milioane de participanţi, iar Ministerul de Interne -1,12 milioane.

La Paris, manifestaţia a adunat 57.000 de persoane potrivit poliţiei, 400.000 potrivit CGT şi 60.000 potrivit firmei Occurrence. La Lyon au fost aproximativ 30.000 de manifestanţi, potrivit sindicatelor, în timp ce Poliţia estimează peste 10.000. Au avut loc incidente în mai toate orașele mari.

În oraşul Rennes, situat în nord-vestul Franţei, 13 persoane au fost reţinute după confruntări cu agenţii forţelor de ordine.

Un protest uriaș a avut loc în Franța la mijlocul lunii ianuarie față de creșterea vârstei de pensionare. Peste 1 milion de oameni au ieșit în stradă, la finalul unei zile în care grevele au paralizat țara.

author avatar
Andreea Vlad
480 afisari

14 COMENTARII

    • Bizon cācatule gros , cäcati ca tine nu mai sunt , asa inteligenti , 1976 de pùli sā sùgi la.foc automat, sa le dai fālci pana faci gar.gara cu slobbo.zzu. S-o fùt pe nevastā-ta si ma.ta pana imi dau drùmu pe bùrta ei, lù.a-ti-as copiii-n pulā, sa le bag degetu in gurā sa creadā ca e tzatzā si sa-l su.gā dup-aia sa le bag pu.la in loc de deget, sa le dau la m.uie pana le.vin.e gris cu lapte-n f.alci, sa iti aliniez co.piii si sa-i f.ut in c.ur pana le iese cācat pe nas. Sa il fu.t pe ta.c-tu la subrat sa-l pun sa faca ca locomotiva, pi.sa-m-as in capu lui si pe oasele la toti mor.tii tāi Sa imi ba.g toata pu.la in toti gāozzarii propagandisti rusi plini de scullam.ent de pe internet, sa ma f.ut in ambasada rusiei de cācānari tomberonisti mo.rti de foame si pe actio.narii vostri. Ba.ga-v-as caltabosu in geanta de bul.an.gii La.che nemanc.ati care ati fost si sunteti niste expirati Jègurilor fùtù-va in gura de déjectii ruse si hoituri perimate sa-i sugéti pùlà lu Zelensky lábàgiilor pedérasti mùisti rusi. Fùtùtzi mortzii mätii si a familiei tale de viermi de cäcát vorbitori de limba romana dar déjectii rusesti imputzite fùtu-va in gura de milogi si trolli imputiti , jeguri ordinare , scatofagi infecti ,paduchiosi rapanosi imputiti ,cersetori si milogi de cäcàt fùtuva rasa in gura de jeguri postaci imbécili si crétini iddíoti. Bag pùla in rassa ta de éxcrement imputit sùgi pùlá zilnic pentru o zama haurista putinista. Romanii sa-si borasca pùllile in gura ta si a familiei tale toata natia romana si Diaspora , fùtu-va in gura de milogi trolli imputiti , jeguri ordinare , scatofagi infecti ,paduchiosi rapanosi imputiti ,cersetori si milogi de cäcàt fùtuva rasa in gura de jeguri postaci imbécili si crétini iddíoti Bizon cācatule gros, 976 de pul.i sā su.gi la.foc automat, sa le dai fālci pana faci gar.gara cu slobbo.zzu. S-o fu.t pe nevastā-ta pana imi dau drumu pe burta ei, lu.a-ti-as copiii-n pulā, sa le bag degetu in gurā sa creadā ca e tzatzā si sa-l su.gā dup-aia sa le bag pùla in loc de deget, sa le dau la m.uie pana le.vin.e gris cu lapte-n f.alci, sa iti aliniez co.piii si sa-i f.ut in c.ur pana le iese cācat pe nas. Sa il fu.t pe ta.c-tu la subrat sa-l pun sa faca ca locomotiva, pi.sa-m-as in capu lui si pe oasele la toti mor.tii tāi Sa imi ba.g toata pùla in toti gāozzarii propagandisti rusi plini de scùllament de pe internet, sa ma fùt in ambasada rùsiei de cācānari tomberonisti mo.rti de foame si pe actionarii vostri. Ba.ga-v-as caltabosu in geanta de bùlangii La.che nemancati care ati fost si sunteti niste expirati

      Bizon cācatule gros , cäcati ca tine nu mai sunt , asa inteligenti , 1976 de pùli sā sùgi la.foc automat, sa le dai fālci pana faci gar.gara cu slobbo.zzu. S-o fùt pe nevastā-ta si ma.ta pana imi dau drùmu pe bùrta ei, lù.a-ti-as copiii-n pulā, sa le bag degetu in gurā sa creadā ca e tzatzā si sa-l su.gā dup-aia sa le bag pu.la in loc de deget, sa le dau la m.uie pana le.vin.e gris cu lapte-n f.alci, sa iti aliniez co.piii si sa-i f.ut in c.ur pana le iese cācat pe nas.

      Sa il fu.t pe ta.c-tu la subrat sa-l pun sa faca ca locomotiva, pi.sa-m-as in capu lui si pe oasele la toti mor.tii tāi

      Sa imi ba.g toata pu.la in toti gāozzarii propagandisti rusi plini de scullam.ent de pe internet, sa ma f.ut in ambasada rusiei de cācānari tomberonisti mo.rti de foame si pe actio.narii vostri. Ba.ga-v-as caltabosu in geanta de bul.an.gii La.che nemanc.ati care ati fost si sunteti niste expirati

      Jègurilor fùtù-va in gura de déjectii ruse si hoituri perimate sa-i sugéti pùlà lu Zelensky lábàgiilor pedérasti mùisti rusi.

      Fùtùtzi mortzii mätii si a familiei tale de viermi de cäcát vorbitori de limba romana dar déjectii rusesti imputzite fùtu-va in gura de milogi si trolli imputiti , jeguri ordinare , scatofagi infecti ,paduchiosi rapanosi imputiti ,cersetori si milogi de cäcàt fùtuva rasa in gura de jeguri postaci imbécili si crétini iddíoti. Bag pùla in rassa ta de éxcrement imputit sùgi pùlá zilnic pentru o zama haurista putinista.

      Romanii sa-si borasca pùllile in gura ta si a familiei tale toata natia romana si Diaspora , fùtu-va in gura de milogi trolli imputiti , jeguri ordinare , scatofagi infecti ,paduchiosi rapanosi imputiti ,cersetori si milogi de cäcàt fùtuva rasa in gura de jeguri postaci imbécili si crétini iddíoti
      Bizon cācatule gros, 976 de pul.i sā su.gi la.foc automat, sa le dai fālci pana faci gar.gara cu slobbo.zzu. S-o fu.t pe nevastā-ta pana imi dau drumu pe burta ei, lu.a-ti-as copiii-n pulā, sa le bag degetu in gurā sa creadā ca e tzatzā si sa-l su.gā dup-aia sa le bag pùla in loc de deget, sa le dau la m.uie pana le.vin.e gris cu lapte-n f.alci, sa iti aliniez co.piii si sa-i f.ut in c.ur pana le iese cācat pe nas.

      Sa il fu.t pe ta.c-tu la subrat sa-l pun sa faca ca locomotiva, pi.sa-m-as in capu lui si pe oasele la toti mor.tii tāi

      Sa imi ba.g toata pùla in toti gāozzarii propagandisti rusi plini de scùllament de pe internet, sa ma fùt in ambasada rùsiei de cācānari tomberonisti .mo.rti de foame si pe actionarii vostri. Ba.ga-v-as caltabosu in geanta de bùlangii La.che nemancati care ati fost si sunteti niste expirati

  1. Nu știau ce are de gând omacroul gerontofil? ȘTIAU!!! Ăsta anunțase că vrea să îi pună pe francezi la muncă.
    PLUS FAPTUL CĂ A PRIMIT HOARDE FĂRĂ NUMĂR DE PARAZIȚI MUSULMANI!!!
    De ce l-au mai votat? DE CE???
    Acum să ia cu muncă și cu capitalism. Ei vor munci mai mult pentru mai mulți musulmani.

  2. Chiar nu e nimeni să îl blocheze pe nebunul care scrie numai injurii? Și pe nik-werner?

  3. la fel ca in sua si in franta softul a castigat alegerile . unde s-a mai pomenit sa te aleaga lumea dupa care sa iasa in strada sa te dea jos .

  4. Elevul lui soros isi face de cap!
    Le pune pielea-n bat frantujilor!
    Oricum,e dracu gol,micutul dictator!

  5. Bai, nu il bagati in seama pe ratatul ala care tot injura singur, ca tot acelasi mesaj il baga, asta e un sekurici ordinar, crede ca sperie pe cineva, cand el e un clown de 6 lei si 66 de bani 🙂 In alta ordine de idei, micronul gerontofil francez e cam pe duca, asta e stie si le, dar acum vazand ca astia ai lui chiar ar vrea sa ii faca niste schimbari simultane de mai multe cravate, globalistii nazisti sigur o sa dea drumul, daca nu anul acesta, atunci in 2024 la noua arma biologica, numita de ei virusul SAERS, sau cam asa ceva, cautati pe net, ca deja se scriu multe despre el !! Afara cu toti muzzies si cu toti cei 10 negrisori mititei de import-export din Franceistan, din cauza astora francezii nativi traiesc deja din 2015 intr-o adevarata atmosfera de teroare, doar cine nu a fost anul trecut pe acolo, in 2022, nu stie despre adevarata situatie de la firul ierbii, in curand o sa faca aia niste mici razboaie civile, numai asa, de incalzire 🙂 Scapa numai care poate, bai micronule ordinar, o sa ajungi pe un stalp de pe Champs Elysees, daca mai intinzi mult coarda !!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger