AcasăȘTIRI EXTERNEFranţa închide şcolile una dupa alta. Focarele de Covid-19 se extind

Franţa închide şcolile una dupa alta. Focarele de Covid-19 se extind

Franta

După doar trei zile de la debutul noului an școlar, 22 de şcoli din Franţa au fost închise din cauza epidemiei de coronavirus. 10 se află pe teritoriul metropolitan, iar 12 sunt în insula La Réunion.

Anunţul a fost făcut de Jean-Michel Blanquer, ministrul francez al Educaţiei, potrivit Reuters. Oficialul francez a mai precizat că circa 120-130 de clase au fost închise din aceleaşi motive. Blanquer şi-a exprimat speranţa ca aceste închideri să fie evitate pe cât se poate, chiar dacă ultimul cuvânt în astfel de cazuri le revine autorităţilor sanitare.

Pe de altă parte, ministrul a încercat să minimalizeze numărul de şcoli închise. „22 de şcoli închise dintr-un total de 60.000, este o cifră relativ mică”, a estimat oficialul de la Paris. Tot Blanquer, de comun acord cu Elisabeth Borne, ministra muncii, a promis că în cazul în care o clasă este închisă, părinţii ar putea fi ajutaţi ca să-şi ţină copiii acasă. În acest sens, se va instaura de asemenea un dispozitiv de indemizaţii zilnice sau de activitate parţială.

Protocolul sanitar folosit pentru a decide ce şcoală trebuie închisă

De îndată ce un elev prezintă simptome de Covid-19, el trebuie testat cât de repede cu putinţă. Dacă este pozitiv, părinţii alertează şcoala care la rândul ei anunţă Agenţia regională de sănătate. Aceasta lansează o anchetă epidemiologică, adică încearcă să recenzeze toate persoanele care au fost în contact cu elevul contaminat.

Familia, toţi elevii din clasa elevului infectat, dar şi persoanele care au stat la mai puţin de un metru de acesta sunt izolate şi testate în următoarele 48 de ore. Celor găsiţi pozitiv li se impune o carantină de două săptămâni. Celor negativi li se impune şi lor o izolare de 7 zile după care li se face un nou test.

Anul școlar a început la 1 septembrie în Franța

Anul școlar a început marți, pe 1 septembrie, în Franța. Unii părinți și unele sindicate din educație și-a exprimat îngrijorarea că virusul s-ar putea răspândi plin sălile de clasă. Franța a înregistrat peste 7.000 de cazuri de coronavirus în 24 de ore pentru a doua zi la rând, a anunțat joi Ministerul Sănătății. Numărul total al cazurilor a ajuns la 300.000.

author avatar
Andreea Vlad
454 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger