O femeie din Minnesota, SUA a imortalizat recent o formațiune de nori incredibilă, asemănătoare unui ocean, într-o fotografie devenită virală.
Theresa Birgin Lucas, din comitatul Bemidji, conducea spre casă pe autostrada 64 după o săptămână petrecută în Rochester, când au început să se formeze nori de furtună.
„Oceanul” din cer
Într-o postare pe Facebook, ea a explicat că fiica ei era acasă și era îngrijorată pentru mama ei. „Era speriată și voia să știe cât mai am până ajung acasă, așa că am făcut această fotografie și i-am spus: „Sunt aproape de Akeley”, a scris ea.
Potrivit relatărilor din New York Post, ea nici măcar nu s-a uitat la fotografie până când nu a ajuns acasă și fiica ei i-a spus cât de neobișnuită este, scrie Le Journal de Montreal.
Ea a postat fotografia pe rețelele de socializare, unde a devenit imediat virală. Lucas a spus că a primit mesaje de la oameni din întreaga lume care au întrebat despre această imagine uimitoare.
Reacțiile pe rețelele de socializare au fost mixte, unii întrebându-se dacă imaginea a fost retușată, în timp ce alții s-au declarat uluiți de „peisajul marin” de pe cer.