AcasăȘTIRI EXTERNEForumul Economic de la Davos, campanie pentru carnea sintetică

Forumul Economic de la Davos, campanie pentru carnea sintetică

Mănâncă iarbă, omule, face bine la tranzitul intestinal. Asta ne transmit liderii care se pregătesc să pună lumea la cale în stațiunea Davos. Întrunirea Forumului Economic Mondial prilejuiește lansarea pe piață a Marii Resetări, planul gândit de elite ca fiind o nouă formă de guvernare a planetei. The Great Reset este, însă, și despre schimbarea individului, „Omul nou” despre care se tot discută în ultimele luni.

Dincolo de obediență și îndoctrinare ideologică, Noua Ordine Mondială ne-a pregătit cu minuțiozitate până și regimul alimentar pe care trebuie să-l urmăm. Astfel, răsfoind voluminosul plan „The Great Reset”, dat deja publicității de Klaus Schwab (autor), am descoperit un capitol aparte, rezervat hranei viitorului.

Sub pretextul că trebuie să combatem schimbările climatice și mai ales înmulțirea populației globului, elitele ne îndeamnă să mâncăm buruieni! Da, ați citit bine, buruieni, iarbă, tot ce-i verde! Globaliștii numesc asta „acțiuni îndrăznețe pentru hrana ca o forță a binelui”. Evident, ca să salvăm planeta!

Potrivit Forumului Economic Mondial,

  • buruienile pot fi hrănitoare și gustoase, trebuie doar să le acordăm o șansă;
  • pe măsură ce populația planetei crește, ierburile pot fi o sursă sigură de hrană;
  • capacitatea buruienilor de captare a carbonului poate ajuta la combaterea schimbărilor climatice!;
  • buruienile îi ajută pe fermieri să identifice problemele solului, pentru a putea apoi stimula randamentele agricole.

Printre motivele pentru care ierburile sunt hrana viitorului, globaliștii au trecut: ușurința cu care cresc, numărul mare de nutrienți, nevoia de a avea diete diversificate și, asta-i chiar tare de tot, gustul minunat!

Așadar, adio, fripturi „în sânge”, baza sunt buruienile crescute pe lângă casă.

Fără proprietăți, fără păreri

Omul viitorului nu va avea proprietăți. Național a mai scris despre planul Noii Ordini Mondiale care urmărește ca, în anii ce vin, proprietatea să nu mai existe decât ca amintire. Fără case, fără bunuri mobile, dar și fără păreri, căci „Noul normal” asta presupune, să nu ai idei, să nu exprimi opinii, să nu fi contra orice ți se livrează.

Acum, se schimbă și hrana, așa că omul viitorului va mânca buruieni, nu va deține nimic și va fi fericit. Cel puțin așa garantează progresiștii globaliști care au început deja să lucreze la implementarea Marii Resetări.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
591 afisari

1 COMENTARIU

  1. ca sa implineasca toate fantasmagoriilre lor il vor out pe Trump care li s a opus in creearea unei vieti cu totul artificiale si bineanteles pastorita financiar de ei cativa!!!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger