„Este moneda noastră, dar este problema voastră”, a fost mesajul din 1971 al lui John Connally, secretarul Trezoreriei pe vremea lui Richard Nixon, către partenerii comerciali americani consternați de slăbiciunea de atunci a dolarului. Afirmația rămâne valabilă și astăzi, deși în direcție opusă: dolarul a crescut cu 6% în aprilie și cu 13% în ultimul an, ajungând la cel mai puternic nivel din ultimele două decenii în raport cu un coș al principalelor valute.
Rezerva Federală trebuie să fie conștientă de amenințarea la adresa creșterii globale pe care o reprezintă ascensiunea rapidă a monedei americane, avertizează economiștii de la Bloomberg.
Dolarul este refugiul logic pentru investitorii care caută o acoperire financiară în fața unei confluențe de șocuri globale care a început cu pandemia și a fost intensificată de invazia Rusiei în Ucraina, culminând cu o creștere a prețurilor la energie și alimente.
Domnie omnipotentă
Regele dolar domină în mod suprem, deoarece Fed menține o politică de neglijență benignă pe piața valutară, după ce a oferit acces aproape nelimitat la lichiditățile în bancnote verzi.
Dolarul este omnipotent față de aproape orice monedă atât în lumea dezvoltată, cât și în cea în curs de dezvoltare. Acest lucru îi pune pe factorii de decizie de pretutindeni să-și apere monedele sau riscă să importe și mai multă inflație în economiile lor deja zdruncinate.
Politica monetară a Fed este dictată de nevoile economiei SUA – cui altcuiva? Având în vedere că inflația a crescut cu 8,5% în martie, se așteaptă ca banca centrală americană să urmeze majorarea ratei dobânzii cu un sfert de punct din martie cu majorări accelerate de jumătate de punct începând din această săptămână.
De asemenea, dolarul mai puternic face treaba Fed în combaterea inflației prin înăsprirea condițiilor financiare în funcție de ponderarea comerțului. Deși America este cea mai mare economie din lume și un mare importator de bunuri, rămâne relativ izolată de șocul global al prețurilor la energie și alimente prin producția internă de combustibil și alimente.
Important, aceeași Americă este avantajată și de faptul că toate mărfurile importante sunt evaluate în dolari. Este problema tuturor celorlalți dacă materiile prime devin brusc mai scumpe în monedele lor respective.
În ultima jumătate de secol, lumea a suferit de mai multe ori de crize de dolar prea puternic sau prea slab. Explozia prețurilor petrolului din anii 1970 a culminat cu o recesiune globală, exacerbată de creșterile agresive ale ratelor de dobândă puse în aplicare de Fed.
Politicile sale de combatere a inflației au resuscitat, la rândul lor, dolarul până la mijlocul anilor 1980, stimulând economia SUA în detrimentul altor țări.
Slăbiciunea actuală a monedelor din Europa și Japonia ar fi binevenită, în mod normal, pentru a le stimula exporturile. Dar recenta alunecare a yuanului chinezesc, a doua cea mai importantă monedă din lume, ponderată în funcție de schimburile comerciale, pune lucrurile într-o altă ligă.
„O avalanșă în urcare”
Toate cele trei regiuni se confruntă cu inflația care ar putea încetini creșterea economică globală până în punctul în care este posibilă o recesiune, iar stagflația reprezintă un risc real.
„Raliul dolarului este ca o avalanșă în urcare”, potrivit lui Kit Juckes, strateg valutar la Societe Generale SA. „La fel cum o avalanșă adună zăpadă, pietre, copaci și orice altceva în calea sa în timp ce se prăbușește pe munte, cursul dolarului are efect de impact în lanț, provocând slăbirea mai multor monede și creșterea riscurilor economice”.
Dar cu bilanțul Fed de aproape 9 trilioane de dolari, tendința ascendentă a bancnotei verzi devine de neoprit.
