AcasăȘTIRI EXTERNEFoc în Mediterana.Turcia amenință Israelul, UE și Grecia

Foc în Mediterana.Turcia amenință Israelul, UE și Grecia

Foc în Mediterana.Turcia amenință Israelul, UE și Grecia/Foto: Opex 360

În aceeași zi în care secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat îngrijorat de comportamentul Turciei în cadrul Aliaței, presa turcă a raportat că Ankara tocmai a trimis o notă diplomatică către Grecia, Uniunea Europeană, precum și către Israel, avertizându-le asupra oricărei activități în apele care țin de platforma continentală pe care Turcia le revendică în estul Mediteranei.

Mai precis, pentru Turcia, orice activitate nu poate fi lansată fără autorizarea prealabilă a acesteia. Pentru aceasta, se bazează pe acordul pe care l-a încheiat cu privire la frontierele sale maritime cu Guvernul Uniunii Naționale Libiene (GNA) în noiembrie 2019.

Ca reamintire, acest acord ar permite Turciei să-și crească suprafața platformei sale continentale cu 30%, ignorând Grecia, Egiptul și Republica Cipru. Obiectivul a fost de a oferi o acoperire legală a planurilor turcești privind zăcămintele importante de hidrocarburi din estul Mediteranei, în timp ce sunt torpilate proiectele gaziere ale Atenei, Nicosiei și Cairo.

Nota diplomatică turcă a fost emisă întrucât, după lansarea proiectului de conductă de gaz , Grecia, Israel și Republica Cipru au decis recent să instaleze cel mai lung cablu electric submarin diazoductan lume (peste 10000 km) pentru a conecta rețelele lor electrice respective.

Or, Turcia consideră că un astfel de cablu ar trece prin platforma continentală pe care o revendică.

Cu toate acestea, validitatea acordului încheiat de Ankara și GNA este discutabilă din punct de vedere juridic. „Acest memorandum de înțelegere turco-libian privind delimitarea jurisdicțiilor maritime în Mediterana încalcă drepturile suverane ale țărilor terțe și nu respectă deptul maritim”, a argumentat UE în decembrie 2019.

În plus, GNA nefiind susținut de Parlamentul libian ales în iunie 2014, textul nu a putut fi ratificat. Poate va fi acum, când Libia are un nou prim-ministru, în persoana lui Abdelhamid Dbeibah, care a câștigat încrederea deeputaților, spre deosebire de Fayez al-Sarraj, predecesorul său.

Scântei turco-grecești

Oricum ar fi, avertismentul Ankarei a venit înainte de o întâlnire a diplomaților greci și turci, la Atena, pentru a discuta tensiunile din estul Mediteranei. Pentru a da tonul, Turcia a spus că dorește ca Grecia „să renunțe la comportamentul său provocator și intransigent cât mai curând posibil”, scrie Opex 360.

„Grecia vrea să transforme problemele greco-turce într-o problemă între Turcia și UE și între Turcia și Statele Unite, dar (…) nu vom accepta” și această situație „nu va duce nicăieri”, a avertizat Hulusi Akar, ministrul turc al Apărării, care a criticat și achizițiile recente de armament din Franța făcute de Atena.

author avatar
Tudor Borcea