AcasăȘTIRI EXTERNEFinlanda lansează dezbaterea aderării la NATO / Ce ordin a dat Vladimir...

Finlanda lansează dezbaterea aderării la NATO / Ce ordin a dat Vladimir Putin la granița cu vecinul său

Finlanda publică miercuri, 13 aprilie, un raport cheie privind situația sa strategică după invadarea Ucrainei de către Rusia, un preludiu al unei dezbateri asupra unei posibile aderări la NATO, până în vară.

Vladimir Putin se va confrunta cu un paradox: un război declanșat de Moscova prin invocarea extinderii Alianței până la ușile sale este posibil să-i arunce pe unul dintre vecinii săi tocmai în rândurile NATO, pentru a beneficia de protecția decisivă a celebrului său Articol 5.

Stoltenberg: „Ușa este deschisă pentru Finlanda și Suedia”

În orice caz, Rusia a reacționat deja, trimițând rachete de coastă K-300P Bastion-P la granița cu Finlanda. Imagini neconfirmate independent arată două astfel de sisteme care se deplasează de-a lungul unui drum de pe partea rusă a graniței care duce la Helsinki.

Înainte de invadarea Ucrainei, opțiunea NATO era doar una retorică, fără un sprijin suficient. În câteva săptămâni, totul s-a schimbat: sprijinul pentru apartenența la Alianță, care stagna la 20-30% de zeci de ani, s-a dublat cu peste 60%. Cel mai recent sondaj publicat luni îl creditează chiar cu 68%, cu doar 12% opinii împotrivă, scrie Boursorama.

În timp ce în Parlament se formează o majoritate pro-NATO clară, Helsinki și-a multiplicat contactele cu majoritatea celor 30 de membri NATO, precum și cu Suedia, țară care la rândul ei nu a exclus o viitoare candidatură, tot până în vară.

Secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a reafirmat de multe ori în ultimele săptămâni că ușa este deschisă celor două țări nordice, care au devenit deja parteneri din ce în ce mai apropiați ai NATO de la sfârșitul Războiului Rece.

author avatar
Tudor Borcea