AcasăȘTIRI EXTERNEFemeia cu cele mai mari buze din lume și-a injectat și nasul,...

Femeia cu cele mai mari buze din lume și-a injectat și nasul, pentru a echilibra trăsăturile feței – FOTO

sursa foto: Facebook/Andrea Ivanova

Deși sunt femei care ar vrea să-și facă unele corecții de ordin estetic, la față, dar se gândesc de multe ori până se încumetă să treacă o dată pragul unui cabinet de specialitate, pentru simplul fapt că au mari emoții legate de astfel de proceduri și teamă până și de banalele ace, o tânără pare să dovedească exact contrariul.

 

Tânăra cunoscută pe Internet drept femeia cu cele mai mari buze din lume revine în atenția presei. Cum așa? Mai nou, s-a aflat că a trebuit să-și injecteze și zona nasului. Totul, pentru a-și echilibra trăsăturile feței.

Influencerița a ales să-și facă injecții în zona nasului, pentru că a reduce asimetria cauzată de buzele foarte mari.

Celebră pentru buzele sale imense

Tânăra care a ajuns celebră în lumea întreagă pentru buzele sale impresionante se numește Andrea Ivanova, are 26 de ani și e din Bulgaria. Spune că are cele mai mari buze din lume.

Și a mărturisit recent că a suferit șase intervenții într-o singură zi ca, „experiment”, deşi medicii au avertizat-o că și-ar putea pune viaţa în pericol. Ea a declarat că și-a injectat o substanță de o parte și de alta a nasului pentru a evita să pară „îmbătrânită”. Și pentru „a păstra o faţă tânără”, potrivit Daily Mail.

Influencer pe rețelele de socializare, Andrea a povestit că actualul ei doctor i-a spus că, pentru a evita viitoarele riduri faciale, date fiind dimensiunile buzelor, va trebui să umple şi zonele delicate din apropiere.

Cât a cheltuit pe intervențiile estetice

„Medicul meu a spus că este foarte important să fac o operație de umplere în aceste zone, deoarece, dacă nu există, atunci, de-a lungul anilor, fața mea va părea îmbătrânită.

Deoarece am o cantitate mare de filler în buze, precum și în pomeți, există o acumulare de filler pe ambele părți ale feței mele, ceea ce provoacă riduri. Astfel de zone delicate trebuie hidratate și injectate pentru a menține lucrurile proaspete și tinere”, a declarat ea.

Tânăra – ajunsă vedetă pe Internet ca urmare a dimensiunilor impresionante ale buzelor sale – este o fostă studentă la Psihologie. Și a cheltuit peste 20.000 de lire sterline numai pe fillerul de buze. În ciuda costurilor, se declară mulțumită de rezultatele „minunate”.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Andrea Ivanova (@andrea88476)

 

author avatar
Andrei Coman
661 afisari

7 COMENTARII

  1. Fiinta aceasta spune că are cele mai mari buze din lume.
    Dar nu-i adevarat, ea nu este femeia cu cele mai mari buze din lume, ca ce se vede nu sunt buze. Acolo se gaseste cea mai mare cantitate de filler care a fost injectata vreodata în buze unei fiinte umane.

  2. Sä vä fac cunostintä! Asta-i nevasta lui PIEDONE, si poate are noroc sä ajungä SECRETARÄ , dacä PIEDONE va fi ales PRIMARUL-BIUCURESTIULUI. HAaaaa-HAaaaa.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger