Mai mulți agenţi FBI au descins luni, 8 august, la reşedinţa Mar-a-Lago, din Florida, a miliardarului Donald Trump. Fostul președinte american este acuzat că a dus acolo documente clasificate, luate de la Casa Albă.
Donald Trump a acuzat FBI că face jocurile Partidului Democrat și a spus că este supus unei „persecuţii politice”.
Donald Trump nu era acasă în momentul perchezițiilor
„Naţiunea noastră trăieşte vremuri întunecate, frumoasa mea casă, Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, este sub asediu şi a fost percheziţionată şi ocupată de numeroşi agenţi FBI”, a anunțat el, într-un comunicat. Descinderile au fost neanunțate, a spus Trump.
„După ce am lucrat şi am cooperat cu agenţiile guvernamentale implicate, această percheziţie neanunţată a casei mele nu a fost nici necesară, nici adecvată. Chiar mi-au spart seiful!”, a reacționat fostul președinte republican al SUA.
La momentul perchezițiilor din Florida, Trump se afla la New York, în clădirea Trump Tower, pe care o deține, potrivit CNN.
Susținătorii lui Trump au ieșit în stradă
După descinderi, numeroși susținători ai republicanului s-au strâns în fața Mar-a-Lago pentru a-l susține pe Trump. Aceștia și-au petrecut noaptea pe stradă, protestând față de modul în care a fost tratat fostul lider de la Casa Albă.
A dus acasă documente „Top secret”
Perchezițiile au loc în condițiile în care Departamentul de Justiție al SUA a deschis o investigație preliminară în legătură cu faptul că Donald Trump ar fi dus documente oficiale prezidențiale la proprietatea sa din Palm Beach.
În februarie, Administrația Națională a Arhivelor și Înregistrărilor din SUA a notificat Congresul că a recuperat aproximativ 15 cutii din casa lui Trump din Florida, iar unele dintre ele conțineau materiale clasificate.
În aceste cutii se aflau, printre altele, scrisori de la Barack Obama şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, o hartă a Statelor Unite care făcuse obiectul unor schimburi de replici furtunoase cu serviciul meteorologic american, dar şi, potrivit Washington Post, mai multe documente parafate „Top secret”.