Cauta

Favorit la succesiunea Papei Francisc, acuzat de agresiune sexuală. Scandal la vârful Vaticanului

Favorit la succesiunea Papei Francisc, acuzat de agresiune sexuală. Scandal la vârful Vaticanului - Ziarul National

Favorit la succesiunea Papei Francisc, acuzat de agresiune sexuală. Scandal la vârf în guvernul Vaticanului / Foto: printscreen

Cardinalul Marc Ouellet, care este în prezent una dintre cele mai înalte figuri din guvernul Vaticanului, considerat un favorit pentru a deveni papa, este acuzat că a agresat sexual o stagiară între 2008 și 2010, când era arhiepiscop de Quebec, potrivit unui proces colectiv publicat marți în Canada

Clericul, în prezent prefect al Congregației pentru Episcopi, una dintre cele mai importante funcții din cadrul guvernului de la Vatican, ar fi „atins-o în mod nepotrivit pe femeia, când era arhiepiscop de Quebec, potrivit acuzațiilor dintr-un document al acțiunii colective autorizate în luna mai de Curtea Superioară a acestei provincii francofone.

Cardinalul pipăilă

Dieceza din Quebec a declarat că a luat „notă de acuzațiile aduse cardinalului Marc Ouellet”, în vârstă de 78 de ani, și nu a dorit „să facă niciun comentariu pe această team”. Plângerea se numără printre mărturiile a 101 persoane care spun că au fost „agresate sexual” de peste 80 de membri și angajați laici ai diecezei din Quebec City între iunie 1940 și până în prezent, se arată în documentele tribunalului.

În cazul lui Marc Ouellet, reclamanta, desemnată cu litera „F”, spune că a fost agresată de mai multe ori de cardinal. În 2008, tânăra a explicat că, în mai multe rânduri, cardinalul i-a masat umerii „cu forță”, i-a mângâiat spatele în timp ce o ținea „ferm”. „F” a încercat să-l evite pe cardinal, dar acesta și-a continuat insistențele. Ea a avut apoi „impresia că este urmărită”, se arată în document, informează France 24.

În 2010, Marc Ouellet a întâlnit-o de două ori într-o săptămână. Aceasta a fost ocazia de a o „lua în brațe din nou” pentru că „nu este nimic rău în a te răsfăța puțin”, a spus el, potrivit sursei citate. Un comentariu „complet nepotrivit”, potrivit lui F. Ea a adăugat că clericul a „sărutat-o” și și-a „alunecat mâna” pe spatele ei „până la fese”.

Când reclamanta a îndrăznit să discute faptele cu alte persoane, a aflat „că nu era singura femeie care avea acest tip de «probleme» cu el”, se arată în documentele instanței.

O anchetă lansată de papă

Abia în 2020, „F”, care spune că a fost, de asemenea, abuzată sexual de un alt cleric, a vorbit cu comitetul consultativ pentru abuzuri sexuale al diecezei din Quebec. Organizația i-a recomandat apoi să scrie o scrisoare către Papa Francisc. În 2021, Suveranul Pontif a răspuns prin numirea „părintelui Jacques Servais pentru a-l ancheta pe cardinalul Marc Ouellet”. Încă nu au fost trimise concluziile.

Vaticanul nu a reacționat imediat. Marc Ouellet a fost unul dintre favoriții ultimului conclav, care l-a ales papă pe cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio în 2013.

În februarie, cardinalul Ouellet a denunțat „tragedia abuzurilor sexuale comise de clerici” și „comportamentul criminal care a fost ascuns prea mult timp pentru a proteja instituția”, în cadrul unui mare colocviu la Vatican, în prezența papei Francisc. „Suntem cu toții sfâșiați și umiliți de aceste probleme cruciale care ne interoghează în fiecare zi ca membri ai Bisericii”, a spus el.

În Canada, Biserica Catolică se confruntă în prezent cu mai multe procese colective privind agresiunile sexuale. În vestul Canadei, peste 30 de elevi au dat în judecată mai mulți oficiali ai unor școli creștine, potrivit CBC.

Ultimele stiri

  • Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din tenis. Câți bani a strâns în 20 de ani de carieră
  • Cum să reduci consumul la energie, după eliminarea plafonării. Românii caută cu disperare soluții!
  • Moș Nicolae a adus vreme foarte rece în Capitală. Alertă meteo emisă de meteorologi, e cod galben în mai multe județe
  • Românii cu credite la bănci plătesc jumătate din salariu pe rate. Cum au ajuns în această situaţie, deşi gradul maxim de îndatorare acceptat e de 40%
  • O nouă pompă, de culoare roz, a apărut în benzinării. Cu ce fel de carburant alimentezi dacă foloseşti acel „pistol”
  • De ce se pun cadouri în ghetuțe. Tradiţii şi obiceiuri de Moş Nicolae
  • Guvernul pregătește o „ordonanță trenuleț” în decembrie. Ce va conține „cadoul” premierului Bolojan pentru români, de sărbători
  • Horoscop – 6 decembrie 2025. Vor fi multe surprize de Moş Nicolae, dar astrologii avertizează că nu toate vor fi plăcute
  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Exit mobile version