AcasăȘTIRI EXTERNEF-35, o gaură de bani care cocoșează Pentagonul. Se cere măsura extremă

F-35, o gaură de bani care cocoșează Pentagonul. Se cere măsura extremă

F-35, o gaură de bani care cocoșează Pentagonul. Se cere măsura extremă

Mentenanța celui mai scump avion din lume va costa mult prea mult Pentagonul. Care va trebui să reducă comenzile sau orele de zbor ale „primadonei” care a dat atâtea bătăi de cap.

Programul avionului F-35 este unul din „scheleții” din dulap ai Pentagonului. Defecte nenumărate, uneori ridicole, calități intrinseci de luptă dubioase, toate cumulate pentru a defini un dezastru industrial, afirmă detractorii aparatului.

Munți de bani și de defecte

Ar fi și greu de spus altfel, dacă ne raportăm la munții de bani care au fost și continuă să fie investiți în acest avion, în timp ce concluziile rapoartelor privind starea aparatului nu sunt deloc la înălțimea acestor aparent inepuizabile injecții de fonduri.

Acest lucru nu împiedică puterea comercială și diplomatică a Statelor Unite să își împingă „primadona” înaripată în brațele unor noi clienți, așa cum a dovedit recent alegerea Elveției pentru avionul fabricat de Lockheed Martin, o selecție care ar putea fi, de altfel, contestată.

Piatră în casă

Pentru că, potrivit unui raport al Gouvernement Accountability Office (GAO), un fel de Comitet financiar sau Curte de Conturi a Congresului, costurile de întreținere și de funcționare ale lui F-35 se umflă la un ritm alarmant.

Ele cresc atât de repede încât Pentagonul nu va avea în curând altă opțiune decât să-și reducă comenzile (2.500 în total, pentru o sumă estimată de 400 miliarde de dolari), sau orele de zbor ale avionului. „Forțele armate se confruntă, în mod colectiv, cu zeci de miliarde de dolari în costuri suplimentare de întreținere, care, potrivit lor, vor ajunge să nu le fie accesibile” , se scrie  în raport, potrivit Defense News.

„Forțele aeriene, de exemplu, trebuie să reducă costurile anuale de întreținere cu 3,7 milioane de dolari pe aeronavă până în 2036, cu riscul de a vedea cheltuielile totale depășind cu 4,4 miliarde de dolari ceea ce își pot permite”.

Contribuabilul, „muniția” lui F-35

Cu un cost global estimat la 1,7 trilioane de dolari, finanțat în mare parte de contribuabilul american și dacă prețul întreținerii „bijuteriei” americane nu scade, programul F-35 ar putea reprezenta în total o gaură anuală suplimentară de 6 miliarde de dolari pentru Departamentul Apărării, scrie Slate.

După cum notează Defense News, acest raport al GAO, care nu-l are de mult la inimă pe F-35, este încă un cui în sicriul unui program care ar putea fi în curând tăiat: dezastrul este de așa natură încât forțele aeriene americane solicită deja o înlocuire a acestuia cu un avion mai capabil și mai puțin costisitor.

„Oficialii Air Forces au menționat că, chiar dacă reușesc cumva să obțină gratuit toate piesele de schimb pentru flota de F-35, costurile de întreținere a aeronavei ar fi cu 14% mai mari decât ceea ce își pot permite”, scrie Defense News, observând totuși că alte forțe par mai puțin pesimiste în ceea ce privește capacitatea programului de a reduce costurile.

author avatar
Tudor Borcea