Extinderea Uniunii Europene, un joc alba-neagra?

Clișeul conform căruia țările europene se unesc doar în fața unei catastrofe iminente este surprins în afirmația lui Jean Monnet, adesea citată: „Europa se va face în crize și va fi suma soluțiilor adoptate pentru aceste crize”.

Printre soluții s-au numărat crearea pieței unice în anii 1980, adoptarea monedei euro în anii 1990 și absorbția fostului bloc comunist în anii 2000.

Acum se impune o întrebare: este pregătită UE să accepte noi membri începând din 2030? Ca de obicei, politica externă a blocului comunitar este încâlcită și nu lasă la iveală opțiuni ferme.

Până la sfârșitul acestui an, liderii UE trebuie să decidă dacă vor deschide negocieri oficiale de aderare cu Ucraina. Nu se știe dacă Kievul își face temele suficient de bine încât Comisia Europeană să îi acorde o evaluare pozitivă.

Dar o ieșire în față a Ucrainei va supăra alte națiuni din Balcanii de Vest: Muntenegru, Serbia, Macedonia de Nord, Albania, Bosnia și Herțegovina. Doresc și ele să intre în clubul UE. Și cum rămâne cu Turcia sau cu Republica Moldova?

Vor începe astfel de negocieri – și când se vor încheia? UE este împărțită în a lua decizii. Atât Franța, cât și Germania au subliniat necesitatea de a reforma procesul decizional înainte de admiterea de noi membri. Uneori, acest lucru a fost văzut ca o modalitate de a da cu piciorul la extindere.

De asemenea, există țări tradițional sceptice în privința integrării, precum Olanda și Danemarca. Nu se prevede o unanimitate a voturilor pentru extinderea UE, deoarece sunt necesare garanții pentru interesele naționale cheie.

Banii reprezintă o altă problemă. Nu este sigur că viitorul buget al UE, pentru perioada 2028-2034, va fi calibrat pentru un număr posibil mai mare de membri. Negocierile se anunță dure: pandemia, criza energetică și consecințele războiului din Ucraina au cam golit visteriile europene.

Șapte din cele opt țări candidate au un PIB pe cap de locuitor mai mic decât cel al Bulgariei, cea mai săracă țară din UE, ceea ce înseamnă că, în urma extinderii, distribuirea fondurilor ar putea lăsa unele state membre actuale cu o felie mai mică din plăcinta europeană.

Un bloc mai mare crește probabilitatea de veto asupra deciziilor care necesită sprijinul unanim al statelor membre,  cum ar fi cele privind strategiile considerate mai sensibile, inclusiv politica externă și de securitate.

Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită să se extindă până în 2030 dacă dorește să rămână „credibilă”, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel, la Forumul Strategic de la Bled( Slovenia).

În replică, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a avertizat că extinderea este un proces bazat pe merit, iar „candidații ar trebui să adere la Uniunea Europeană atunci când sunt pregătiți”.

Cine merită, cine este pregătit, cine decide? Nimic nu este clar. Alba-neagra cu extinderea arată că UE  nu are coerența prezisă de Monnet. Și navighează pe o mare de incertitudini.