AcasăȘTIRI EXTERNEEvreii anunță distrugerea Imperiului American! Profeția marelui învățător din Tora pentru SUA:...

Evreii anunță distrugerea Imperiului American! Profeția marelui învățător din Tora pentru SUA: „Război civil, legea marțială, SFÂRȘITUL!”

ALEGERI ÎN AMERICA așa cum n-au mai fost vreodată, cu suspans, răsturnări de situații și emoții, de parcă scenariul a fost scris la Hollywood și promite să cucerească box-office-ul. Despre un scenariu vorbește și Rabinul Alon Anava, mare învățător din Tora, care profețește distrugerea Imperiului American! Unii ar spune că-i blasfemie, mulți vor pufni în râs, însă vocile înțelepților Sionului care prevestesc sfârșitul dominației SUA în lume se înmulțesc și cer a fi ascultate.

Rabinul Alon Anava a făcut câteva declarații să le spunem măcar interesante referitoare la alegerile din Statele Unite. Vorbim despre un învățat care predă Tora evreilor, dar și non-evreilor din orașul Tzfat, regiunea Galileea (Israel).

Întreaga Tora este codificată

Anava a petrecut mult timp cercetând și înțelegând codurile din Tora, în special mesajele legate de președinția lui Donald Trump și pandemia Covid-19. „Întreaga Tora este codificată”, spune el, „multe mesaje nu sunt scrise în versete. Textul este doar partea dezvăluită oamenilor, dar sunt multe alte mesaje ascunse”.

Fără îndoială, cea mai așteptată parte a interpretării sale vine la sfârșit, când face o conexiune între alegerile americane și „răscumpărarea” biblică, despre care se vorbește și-n Tora. „Este aproape irelevant cine va fi următorul președinte”, zice rabinul Alon Anava, „indiferent cum privești aceste alegeri, prețul răscumpărării păcatelor va veni pentru americani”. Pentru acest mare învățat evreu, atât președintele Trump, cât și democratul Biden nu-s decât „două marionete” care vor îndeplini voința lui Dumnezeu „indiferent de ce se întâmplă la urne”.

„Întregul sistem (n.r. – politic actual) este creat pentru a duce America într-un război civil, care va impune legea marțială, iar apoi vine sfârșitul SUA! Țara asta se duce în jos, oricum te uiți la ea. America s-a terminat! America se va prăbuși și, împreună cu ea, întreaga lume. De ce? Pentru că Hashem (Dumnezeu) pregătește întreaga lume pentru a-L aduce pe Mesia Lui – Moshaich ben David (Mesia, Fiul lui David) – să vină și să răscumpere întreaga lume, nu numai evreii”, spune înțeleptul.

Rabinul Alon Anava, profeție teribilă: adio, guverne și lideri politici!

Din interpretarea Torei, rabinul Alon Anava traduce următoarele: „Nu poate exista o răscumpărare dacă există guverne! Nu poate exista o răscumpărare dacă există lideri mondiali! Mesia va veni să-i înlăture pe liderii mondiali, așa că este cu adevărat irelevant cine va câștiga alegerile din SUA”.

Discutând cu studenții săi, el a insistat: „Puteți să vă luați rămas bun de la mărețele State Unite ale Americii! În câteva luni, veți vedea această țară cum se prăbușește cu toată puterea sa economică”.

Chaim David Targan vede și el căderea Americii

O perspectivă înrudită vine și de la Chaim David Targan, scriitor, mistic, cabalist și unul dintre cei mai cunoscuți „speakeri” despre învățăturile Tora.

Cu o zi înainte de alegerile americane, Chaim David a spus: „Astăzi se încheie în mod oficial epoca Imperiului American. Dacă Biden câștigă, America se va prăbuși și va arde precum Roma antică! Dacă Trump rămâne la putere, atunci domnia lui se va încheia cu grație, iar transferul de putere, autoritate și suveranitate se va face ușor. Aceasta ar fi o mare bucurie pentru Washington, Jefferson și Adams, care au creat America prin înțelepciunea Tora”. La fel ca rabinul Alon Anava, și Chaim David spune că zilele Americii sunt numărate. El doar adaugă nuanța că, în funcție de cine câștigă, sfârșitul Americii va veni fie aspru (sub Biden), fie mai ușor (sub Trump).

Interesant este că, notează presa din Israel, în ziua în care americanii au mers la urne, Chaim David s-a dus în Meron, o comunitate din nordul Israelului, pentru a se ruga la mormântul marelui rabin Shimon bar Yochai. De acolo, el s-a întors cu următorul mesaj: „Lucrurile nu vor fi într-un mod pe care cineva îl așteaptă. Vor fi surprize și surprize și mai multe surprize în cadrul surprizelor și nimeni nu poate ghici ce urmează”.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
5.218 afisari

20 COMENTARII

  1. Il aduce Domnu pe pişpiriul David. Cu siguranta intre pişpiriu si Bibi de 2000 de ani un prooroc mai mare ca tine pe numele de Botezatorul Ioan aducea printre fariseii de neam iudeu, stiri despre uun Fiul al Domnului ce nu va boteza ca el cu apa tulbure ci va boteza cu Sf. Duh.
    Asa e la alegeri rabi. Se aprind spirite.
    Nu desfa tu state ca nu ai puterea.

  2. Cand imparatul roman afla de rebeliunile din Iudeea trimite serviciile secrete sa afle date cat sidate despre unu care se da Dumnezeu. Acestea ai tremit epistola catre Imparatul Tiberius Cezar Augustus care spunea ca exista o factiune de rebeli care asasineaza soldati romani denumiti zeloti adica teroristi probabil primi in istorie. Si ca exista un om de o frumusete uimitoare de culoare f alba(un om stapanit de Sf. DUH are tendința sa lumineze un oriental e tuciuriu.) si care face minuni, noi am vazut spun acestia e bun la suflet nu ia nimic cu el si nu ai pasa de autoritati, ai pasa de oameni si care umbla descult si e modest desi ar putea avea multi bani dupa el vine puhoi de lume.Plange mai tot timpul. Nu va luati dupa zvonuri si iudei sunt invidiosi pe el…

    • Edi.
      AI problemle cu gramatica.
      ,,nu ai(ii) pasa de autoritati, ai(ii) pasa de oameni.
      Restul mesajului tau este un basm frumos.

      • Pai voi nici cand L-ati vazut nu ati crezut … cum ati crede in lumini sfinte, dovezi istorice sau epistole.

      • Donald Trump a câştigat alegerile si este presedintele ales al SUA!

        Biden a fost impins in față de George Soros si OMS (Bill Gates) care au furat alegerile.

  3. Rabi daca nu ai aflat incă de El poate iti citeste domni Mosad nitel din ce ziceau curierii romani.

  4. Nu putaem sa ne facem ca nu vedem cum acest capcaun evident iresponsabil,este un dovedit sabotor al Americii,pe care a adus-o in dezastru economc,financiar,social,medical,ecologic,politic,constitutional. I-a dezbinat si intaratat pe americani unii impotriva altora. Acum,in mod democratic,s-a declarat castigatorul scrutinului chiar la jumatatea lui,anuntand „masa si dansul „.Sunt atatia oameni capabili,americani adevarati si care nu fac mai nimic,il lasa de capul lui de atata timp,iar Tara si poporul American sufera si suporta dezastrul si nebuniile lui. Ba unii chiar il aplauda,l-ar lua acasa sa doarma cu el in pat. Mare este gradina lui Dumnezeu.

  5. Cum va arata SUA condusa de un senil? Senila …iata SUA care ne lectii de anticoruptie, care atrage atentia ALTORA sa vada ce alegeri fac, iata SUA care a distrus tarile Orientului, a jefuit tarile Estului Europei..cat de imbecil poate ajunge un popor care doreste un senil sau dement in fruntea tarii? De jefuitorii Romaniei cui ii pasa? Tradatorilor si javrelor care aveau un blid de slugi langa cusca cainilor americani trebuie ca le tremura izmenele..Cine o recomanda pe Kovesi sa spele urma banilor carati din Romania?! Saracuta, poate sa ramana fara birou daca pica SUA in ispita. Vorba lui Dan Amedeo Lazarescu: am asteptat americanii si ei au venit la furat!!

  6. Ma mir ca Trump nu a remarcat-o pe Codruta,este si o neglijenta a lui Talpalata,Trump si Codruta ar fi constituit un cuplu armonios demn de admirat. Bateti din palme ca Trump.

  7. Parca mai era nevoie sa vina perciunatii ăștia sa ne spună ce se va întâmpla cu America! Se vede și din avion toboganul pe care se afla America. Problema e dacă perciunatii vor mai găsi un elefant pe care să-l ducă de trompa și cu care sa sperie planeta dacă nu se lasă făcută la buzunare de ei. Bai postacii lui Peste, cum rămâne cu postările alea în care spuneați ca SUA este (sic) SUA și punct. Sau cu bocancul american care nu va mai pleca din România? Poate or pleca yankei desculți și le vor rămâne bocancii pe aici. Hei, cum ne-au mai aparat ei de rusi! Câte lupte grele au dus ei cu whiskiane și prospături, împreună cu pupincuristii aborigeni. Ce vremuri!

  8. Cam asa se va intampla cum spune rabinul ,INSA prima data va veni acel lider mondial ANTIHRIST care-i va insela pe evrei crezand ca acesta este Mesia – Va confirma sau incheia un acord de pace intre Israel si tarile arabe si evreii isi vor reconsturi foarte repede Templul lui Solomon . Dupa 3ani si 6 luni acest antihrist isi va da pe fata dementa si adevaratele intentii oprind ritualurile de la Templu si instaurand dictaura biometrica si monetara si marcarea cu 666 – Atunci va avea de infruntat pe cei doi martori ai lui Dumnezeu care vor veni pe pamant sa propovaduiasca imptriva lui antihrist , iar lumea ii va vedea peste tot la tv si internet . Totodata va incepe o prigoana impotriva evreilor care se vor refugia in muntii din Iordania . In final vor fi evenimente catastrofice , demonii vor intra in dimensiunea noastra, meteoriti vor lovi pamantul, va fi un cutremur PLANETAR care va modifica structura geologica si pozitia continenetelor , iar conform unelor interpretari chiar inclinatia acesteia fata de soare care se va reduce considerabil de la 23,5 grade. Iisus Hristos vine pe Pamant in timpul razboiului de la Harr Megiddo Valea lui Iosafat – Israel , iar conform surselor islamice vine primada data in Damasc unde se va intalni cu Imamul Mahdi – mesia musulmanilor.

  9. Intram in cea mai neagra perioada a istoriei – O ampla operatiune planetara este coordonata la nivel de state si guverne pentru instaurarea sistemului satanic comunist – Totul a fost gandit si discutat si ACCEPTAT in cele mai mici detalii fara stirea cetatenilor !
    In Romania ca si in SUA, Securistii au misiunea de a CUMPARA Presa si de a FRAUDA alegerile pentru legitimizarea guvernelor tradatoare ! Vor distruge toate economiile si apoi vor implementa sistemul de supravietuire prin Venit de Baza Universal – varianta electronica a cartelei de alimente dinainte de 1989 …NIMENI nu va intra in sistem fara Inregistrare si Marcare ID 666 – Singura solutie este doar o interventie divina care sa spulbere actuala Guvernare .. , un razboi , ori un cataclism care sa trezeasca prostimea din hipnoza psihotronica !
    Majoritatea inca mai spera ca va trece , ca situatia va reveni la „normal” , insa a trecut suficienta vreme incat sa se vada CLAR unde suntem impinsi. Reiau un apel mai vechi catre BOR care trebuie sa lase intelegerile , „diplomatia” si neimplicarea si sa AVERTIZEZE POPORUL despre ce se pune la cale ! Deja este tarziu si vor regreta amarnic !

  10. iata cum singuri isi dau arama pe fata !!!
    cum pregatesc ei venirea antihristului sa-i „rascumpere”

  11. S a întors lumea cu susul în jos!!! 0nu se zice ca A merica e condusa de evrei și asta zice ca e sfârșitul. Îl arde faptul ca Trump a ieșit cu Biblia și ca e credincios în Hristos pe care ei l au ucis!!! Sa și vadă fiecare de drumul tarii lui!!

  12. Paranoia ,credinta in vraci si vrajitori si clarvazatori Tora …prostii pentru dobitoci Hai siktir prostime !In ISUS CRISTOS NU CREDETI DAR CREDETI IN VRACI SI VRAJITORI!

  13. Si asa, odata cu „mesia lor”, apare de fapt DIAVOLUL pe pamant. Si pentru o vreme va fi bine, oamenii nu vor mai fi bolnavi si chiar nu vor mai muri. Insa raul va cuprinde totul. Iar la sfarsit, cand totul va fi haos, „mesia noastra” va aparea si va face curatenie. mesia zionistilor este diavolul.

  14. Bine ca credeti intr-un rabin țicnit care crede ca un continent poate disparea asa ca ei in numa 3 zile.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger