Cauta

Europenii au ajuns să mănânce brânză ieftină de la americani

Camembert, Roquefort, Mozarella, Gouda, Brie…Europa este renumită pentru delicioasele sale sortimente de brânzeturi, dar tocmai se confruntă cu probleme în aprovizionarea cu lapte. Prin urmare, europenii cumpără tot mai multă brânză americană ieftină.

De exemplu, Țările de Jos au devenit un cumpărător major de brânză procesată din SUA, care vine în felii și este folosită la burgeri.

Totul are legătură cu preţurile mai mici la brânză în Statele Unite, și ar  putea conduce la achiziţii mai mari peste hotare. Costurile pentru producţia de lapte şi brânză au crescut în aproape toată lumea, în special în Europa, spune Mary Keough Ledman, analist la banca Rabobank.

“Mai întâi seceta şi apoi invadarea Ucrainei de către Rusia au crescut preţurile la porumb, ceea ce a declanșat creşterea preţurilor la nutreţurile pentru animale. Costurile cu mâna de lucru, energia şi echipamentele au crescut şi ele, contribuind la diminuarea livrărilor de lapte. Fermierii din Europa au fost reticenţi să majoreze producţia deoarece sunt îngrijoraţi de înăsprirea normelor de mediu”, a declarat Nate Donnay, director la firma de consultanţă StoneX Group Inc.

Datele furnizate de U.S. Census Bureau arată că Europa a importat 306 de tone de brânză din SUA în luna februarie a acestui an, de trei ori mai mult decât media multianuală pentru această lună.

Ţările de Jos, care au devenit cel mai mare cumpărător, găzduiesc o serie de mari firme de trading. Este posibil ca aceşti traderi să importe brânză din SUA în scopul re-exportului la nivel mondial, aşa că nu există nicio garanţie că europenii vor consuma în continuare această brânză, susţine Nate Donnay.

Exceptând actuala criză de aprovizionare cu lapte, exporturile de brânză ale SUA în Europa sunt relativ mici.Mai puțin de 2000 de tone pe an, în timp ce producția Uniunii Europene depășește 10 milioane de tone anual.

Ultimele stiri

  • Bufonul de la ANPC, cu papion și live-uri pe TikTok, tras pe dreapta
  • Sistemul de pensii, praf și pulbere. Sume uriașe încasate necuvenit și venituri ciuntite din pix
  • Împrumuturi pe baza criptomonedelor? Planul JP Morgan Chase
  • Ucraina riscă să devină pentru Trump ce a fost Afganistanul pentru Biden
  • Toni Kroos recunoaște: “N-am fost niciodată fan Real”
  • Bogdan Hossu, lider Cartel Alfa: Bolojan trebuie să schimbe măsurile, altfel avem grevă generală în septembrie
  • Realitatea din teatru de operații ucrainian (drone rusești și rachete Patriot)
  • Lamine Yamal rescrie regulile marketingului la Barcelona! Milioane de euro într-o zi!
  • Concluzie șoc pentru tranziția verde. Fără gaze, energia regenerabilă nu poate susține consumul
  • UPDATE. Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, respinsă/Explicațiile CCR
  • Exit mobile version