Europa trece pe economie de război și face asta taman într-o perioadă în care, după mai bine de doi ani de blocaje din cauza restricțiilor impuse în pandemia Covid-19, era nevoie de investiții și dezvoltare. În loc, Bruxellesul ne livrează, cu rânjetul specific uneltitorilor, zvonuri legate de iminența izbucnirii unui război cu Rusia.
Scenariul este unul clasic și miroase de la o poștă a regie proastă: Moscova este „balaurul” care amenință omenirea, dar pentru a avea pace în lume nu putem începe negocieri cu Putin, ci este nevoie să ne înarmăm. Arme, și mai multe arme, contracte de zeci, sute de miliarde de euro/dolari, moneda nu contează atât de mult, cât timp plata se face.
Și cine primește cea mai mare felie din „tortul” ăsta? Evident că puternica industrie de armament americană, care doar de pe urma mini-războiului din Ucraina a făcut rost de comenzi cât nu izbutise în toată perioada Războiului Rece.
Europa începe să (re)îndrăgească zăngănitul armelor, nu mai are urechi și interes pentru industrie și dezvoltare. De la momentul „Piața Maidan 2014” și efectele sale (anexarea Crimeei, în primul rând), în Est s-a dat drumul la înarmare. Polonia este în continuare națiunea cea mai interesată să-și construiască o armată de temut, după cum se mândrește presa locală și, totodată, remarcă analiștii militari, însă, vorba maghiarilor, de vreo doi ani România vine tare din urmă.
Și, pe când oamenilor de rând li se spune să strângă cureaua, iar autoritățile pregătesc măsuri de genul înghețării salariilor și a angajărilor în sistemul public, plus suprataxarea lefurilor mari, ca să privim doar în curtea noastră, la Bruxelles se circulă în delegații cu avionul privat, iar europarlamentarii trimiși acolo să ne apere interesele vorbesc despre renunțarea la mașini pe combustibil, totul în numele tranziției ecologice. Ce ecologie, când Europa caută și vrea război cu Rusia cu orice preț?!
Thierry Breton, comisarul european pentru Piața internă, bate în lung și-n lat „Bătrânul Continent” în căutare de obuze, nici vorbă să adune o „oaste diplomatică” pentru a negocia pacea în Ucraina. Ni se spune că Ucraina consumă aproape 5.000 pe obuze pe zi și nu e suficient, chiar dacă această cifră este mult mai mult decât poate produce toată industria europeană de armament, adică fabricile germane, franceze și spaniole împreună.
În context, Uniunea Europeană a adoptat, cam cu o lună în urmă, un plan prin care, la o adică, poate recurge la rezervele militare ca să sprijine armata lui Zelenski. Dar peste ce s-a trecut cu ușurință este precizarea că UE e gata să sprijine financiar pe producătorii de armament ca să accelereze producția, totul în numele solidarității cu poporul ucrainean, că nu e voie să spunem la ordinul Americii.
Iar dacă niciuna dintre aceste măsuri nu vor fi de ajuns, atunci Europa va face cumpărături din afară. Pentru cei care se întreabă ce înseamnă „cumpărături din afară”, răspunsul poate fi găsit răsfoind paginile de Internet dedicate puternicei industrii de armament americane, că doar nu va direcționa vreodată UE banii către alte conturi.
Frenezia cu care se fac contracte de achiziții de armament amintește de disperarea cheltuirii banilor publici în pandemia Covid-19 pe măști și vaccinuri. Dar, spre deosebire de nevoile apărute în criza sanitară, această nevoie, din păcate, va dura mai mult. Muzica armelor se aude pe tot Pământul, din Europa și până-n Africa, din Asia și până-n cele două Americi.
Cel mai recent raport al Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace, din Stockholm, arată că aceleași guverne naționale care vând gogoși cetățenilor despre conservarea climei și a biodiversității se aprovizionează în disperare cu arme, umflând conturile producătorilor din industri de profil. În 2022, cheltuielile pe înarmare au atins o valoare fără precedent de peste 2000 de miliarde de euro. Sau 2,2% din PIB-ul global. Iar cele mai mari creșteri provin din Europa, cu Germania, Franța, Grecia, Polonia, Croația, Slovacia, Spania, România și țările baltice în topul statelor care dau cei mai mulți bani pe înarmare, îmbogățind industria producătoare de armament. Ca o paranteză, Varșovia se mândrește că a încheiat un contract de 10 miliarde de dolari pentru 500 de lansatoare Himars de la Lockheed Martin (SUA).
Europa a încetat să mai caute dezvoltarea și, la fel ca-n anii ’30, a trecut pe economie de război. Continuarea, însă, o știm cu toții, căci armele sunt produse nu ca să stea în depozite, asta-i clar…