Europa poate fi tăiată de restul lumii în adâncuri. Se poate proteja?

Marile puteri duc o luptă crâncenă pentru controlul „autostrăzilor informaționale” subacvatice reprezentate de cablurile submarine. Aproape 99% din traficul total de internet este asigurat de liniile submarine, adevărata coloană vertebrală a telecomunicațiilor globale. Există peste 420 în lume și se întind pe 1,3 milioane de kilometri, de peste trei ori distanța de la Pământ la Lună. Cel mai lung este cablul SEA-ME-WE3, care leagă Asia de Sud-Est de Europa de Vest prin Marea Roșie: 39.000 km.

Se estimează că mai mult de 10.000 de miliarde de tranzacții financiare pe zi trec prin aceste cabluri. Acesta este în special cazul principalului sistem de tranzacționare din finanțele globale, SWIFT. Securitatea acestor tranzacții este o problemă politică, economică și socială. O miză majoră care a fost mult timp ignorată.

O infrastructură foarte sensibilă

Aceste infrastructuri sunt astăzi la fel de cruciale ca și conductele de gaz și petrol. Dar sunt la fel de bine protejate? Cablurile submarine moderne folosesc fibră optică pentru a transmite date cu viteza luminii. Dar dacă cablurile sunt în general întărite în imediata apropiere a țărmului, diametrul mediu al unui cablu submarin nu este cu mult mai mare decât cel al unui furtun de grădină.

De câțiva ani, marile puteri duc un război hibrid, jumătate deschis, jumătate secret, pentru controlul acestor cabluri. Pe măsură ce Europa se concentrează pe amenințările la adresa securității cibernetice, investițiile în securitatea și reziliența infrastructurii fizice care stă la baza comunicațiilor sale cu lumea nu pare să fie o prioritate astăzi.

Eșecul de a acționa nu va face decât să facă aceste sisteme mai vulnerabile la spionaj și întreruperi care reduc fluxurile de date și subminează securitatea continentului. În medie, există peste o sută de ruperi de cabluri submarine în fiecare an, cauzate în general de navele de pescuit. Atacurile intenționate sunt greu de măsurat, dar mișcările unor nave au început să atragă atenția încă din 2014: traseul acestora a urmat cabluri de telecomunicații submarine.

Trei riscuri majore

Primele atacuri ale epocii moderne datează din 2017. Au fost smulse cabluri Marea Britanie – SUA, apoi Franța – Statele Unite, acțiuni atribuite Rusiei. Dacă aceste atacuri rămân necunoscute publicului larg, ele sunt totuși îngrijorătoare și demonstrează capacitatea puterilor externe de a separa Europa de restul lumii. Un atac de acest tip este relativ de ușor de realizat, inclusiv de către actori nestatali.

Astăzi, trei tendințe accelerează riscurile la adresa securității și rezistenței acestor cabluri. Prima este volumul tot mai mare de date care circulă prin cabluri, ceea ce determină statele terțe să spioneze sau să perturbe traficul. A doua este intensitatea capitalistică în creștere a acestor facilități, care a dus la crearea de consorțiii internaționale care implică până la zeci de proprietari. Acești proprietari sunt diferiți de entitățile care produc componentele cablurilor și de cele care așează cablurile pe fundul oceanelor.

Multiproprietarea permite reducerea substanțială a costurilor, dar în același timp permite intrarea în aceste consorții a actorilor statali care și-ar putea folosi influența pentru a perturba fluxurile de date, sau chiar pentru a le întrerupe într-un scenariu conflictual.

La celălalt capăt al spectrului, GAFAM au acum capacitatea financiară și tehnică de a-și construi propriiile cabluri. O altă amenințare, spionajul, necesită submarine special echipate, sau submersibile care operează de pe nave, capabile să intercepteze, sau chiar să modifice datele care trec prin cabluri de fibră optică fără a le deteriora. Până în prezent, doar China, Rusia și Statele Unite au astfel de mijloace.

„Stațiile de aterizare”: cuib de spioni

Cel mai vulnerabil punct al cablurilor submarine este, însă, acolo unde ajung la uscat: stațiile de aterizare. Astfel, comuna Lege-Cap-Ferret (Franța), unde se va construi interfața locală între cablul franco-american „Amitie”, a devenit în ultima perioadă un adevărat cuib de spioni, potrivit unor surse informate.

Dar cea mai îngrijorătoare tendință este că tot mai mulți operatori de cablu folosesc sisteme de management de la distanță pentru rețelele lor cablate. Proprietarii de cabluri îi favorizează pentru că le favorizează economisirea costurilor de personal. Cu toate acestea, aceste sisteme au o securitate slabă, ceea ce expune cablurile la riscuri de securitate cibernetică, scrie Slate.

O miliție a mărilor

Confruntate cu amenințările fizice la adresa cablurilor, Japonia și SUA au lansat recent o serie de inițiative care vizează securizarea acestor infrastructuri. Programele Administrației Maritime a SUA promovează dezvoltarea și menținerea unei „marine comerciale adecvată și suficientă, capabilă să servească ca auxiliar naval și militar în timp de război sau de urgență națională”, prin dotări „CAPEX grants” către șantiere navale private care construiesc în special nave capabile să repare cabluri submarine.

Astăzi există aproximativ 40 de nave cabliere în lume. Ideea este de a crea un fel de „miliție a cablurilor submarine” capabilă să intervină rapid în cazul unei crize. Dar ce s-ar întâmpla în cazul unor atacuri multiple? Nici Franța și nici Marea Britanie nu au în prezent mijloacele necesare pentru a apăra și repara aceste cabluri în cazul unor atacuri simultane.

Franța este punctul de intrare pentru majoritatea cablurilor care leagă Europa de restul lumii. Costul doar pentru finanțele publice franceze al unui program de securitate a cablurilor submerine ar fi totuși prohibitiv, chiar dacă societatea civilă ar fi implicată în mare măsură în acesta.

La fel, crearea unui „Airbus de cablu submarin” capabil să concureze cu GAFAM-urile, a căror cotă de piață ar putea trece de la 5% la 90% în șase ani, va deveni evident o realitate, cu condiția ca Europa să o facă o temă cheie.

Într-un context de creștere a tensiunilor internaționale, merită pusă problema creării unui program european modelat după programele americane și japoneze, care să urmărească intensificarea operațiunilor de descurajare a atacurilor asupra acestor infrastructuri și dezvoltarea unei capacități de construcție și reparare la nivelul mizei pe care o reprezintă.