AcasăȘTIRI EXTERNEEuropa, în priză. Când vor domina mașinile electrice piața

Europa, în priză. Când vor domina mașinile electrice piața

Europa, în priză. Când vor domina mașinile electrice piața / Foto: printscreren

Vânzările de mașini electrice vor domina în Europa în următorii cinci ani, potrivit unui studiu recent.

Vehiculele electrice vor ocupa în curând cea mai mare parte a pieței din Europa. În ceea ce privește vânzările, acestea vor fi majoritare pe Bătrânul Continent până în 2028 (55%), potrivit unui studiu al AlixPartners publicat joi.

O tranziție costisitoare

Cu toate acestea, la nivel global, este preconizat ca  în 2035 ca mașinile electrice să domine piața. Atunci, acestea vor reprezenta 54% din vânzări, față de 8% în prezent. La acea dată, 85% din vânzările de mașini din Europa vor fi electrice, 62% în SUA și 64% în China.

Această creștere a pieței este determinată de investiții majore. „Acestea s-au dublat în ultimii doi ani, ajungând la 526 de miliarde de dolari în 2026”, notează compania internațională de consultanță. „Aceasta reprezintă jumătate din investițiile din industrie”, a declarat Laurent Petizon, directorul general al AlixPartners Franța.

Pe termen scurt, producătorii de vehicule electrice suferă din cauza contextului de inflație a materiilor prime. Costul materiei prime pentru aceste mașini în Europa a crescut de peste două ori într-un an, de la aproape 3.000 de dolari în aprilie 2021 la aproximativ 6.500 de dolari pe vehicul în mai 2022, potrivit AlixPartners.

Este legat în special de litiu, nichel, cobalt, care sunt materii prime care nu sunt prezente în vehiculele convenționale. „Vorbim de două ori mai multe materii prime decât un vehicul convențional”, a explicat Laurent Petizon, scrie Le Figaro.

În total, firma estimează că tranziția de la motoarele cu combustie la vehiculele electrice va costa industria 70 de miliarde de dolari până în 2030. Dar gestionarea activă a tranziției ar putea permite industriei să economisească între 40 și 60% din această sumă, spune Petizon. „Prin urmare, industria trebuie să facă față creșterii numărului de materii prime, gestionării tranziției electrice și crizelor viitoare, ceea ce o obligă să se adapteze continuu”.

author avatar
Tudor Borcea
300 afisari

5 COMENTARII

  1. Nu vor domina niciodata sau doar cind vreo 2% din cetateni vor avea masina. Litiul pentru baterii e o resursa foarte limitata.

  2. Niciodată. Omenirea nu poate produce atât de mult curent pentru a încărca tot parcul necesar. Și până nu se va găsi o alternativă abundentă și ieftină la litiu, ori barem la o modalitate de reciclare a litiului (nu există așa ceva, încearcă austriecii unele metode, dar nu reușesc), mașinile electrice vor duce, mai degrabă, la poluare și risipă, decât la protejarea mediului.

  3. cu ce le produci daca n-ai gaze, petrol sau carbune? pentru panouri e nevoie de temperaturi foarte mari ptr depunerea elementelor pe suport!

  4. Bateriile si panourile fotovoltaice sunt problemele!
    Daca reusesc sa faca baterii mai ieftine cu metale obisnuite tranzitia va reusi.
    Promitatoare sunt si bateriile cu sodiu la temperaturi ridicate, mai grele, dar cu statii de reinarcare peste tot ( mici afaceri cu statii de reincarcare si panouri fotovoltaice) autonomia masinilor ieftine va fi mai mica , poate o combinatie intre cele 2 tipuri de baterii, dar sigur masinile cu baterii pe litiu vor fi pentru bogatii care polueaza pentru ca au mai multa …”libertate”.
    Panourile astea obisnuite consuma multa energie la fabricare, dar dau de 15 ori mai multa in toate perioada de viata, sunt din siliciu care este in cantitati mari pe planeta. Randamentul lor trebuie marit, au reusit sa-l creasca de la 13% acum 15 ani (la cele obisnuite si „ieftine”) pana la 22% in prezent.
    Tranzitia asta va fi dureroasa pentru majoritate…asa ca … scapa cine poate !
    SARS-CoV3 si problema e rezolvata definitiv ))

  5. Eu va propun sa ne antrenam picioarele pentru mersul pe jos ,cel mai economic si nepoluant.Avem ragaz peste 12 ani fiindca multi v-ati obisnuit cu ideea adica ati plecat capul cum ati facut si la plandemie.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger