Cauta

EUROPA, DISTRUSĂ de sancțiunile pe care America le-a impus Rusiei!

EUROPA, DISTRUSĂ de sancțiunile pe care America le-a impus Rusiei! - Ziarul National

Efectele sancțiunilor pe care America le-a impus Rusiei lovesc în primul rând în Europa. De fapt, UE este marele perdant în acest joc, nicidecum Moscova, a cărei portiță de scăpare se deschide spre piața asiatică. În schimb, blocajul comercial și financiar cerut de Statele Unite are darul de a falimenta economia Germaniei, una și așa greu încercat prin renunțarea la proiectul Nord Stream 2.

Și, așa cum scriam zilele trecute, ipocrizia Americii nu are limite. În timp ce interzice Berlinului să mai facă afaceri cu Federația Rusă, Washingtonul continuă să importe uraniu și țiței rusesc, punându-se la adăpost, astfel, de criza energetică.

Primii perdanți, statele mici

Pe hârtie și la televizor, într-o propagandă deșănțată, pedepsirea Rusiei prin impunerea unor sancțiuni fără precedent dă bine. În realitate, însă, în spatele unor asemenea scenarii simpliste vândute cetățenilor există și componenta  repercusiunilor, adică măsurile de retorsiune pe care Moscova a început deja să le ia. Închiderea conductei Yamal înseamnă, de fapt, închiderea robinetului de gaz rusesc.

Afectate vor fi economiile tuturor țărilor europene, iar primii perdanți, statele mici. Vorbim despre națiuni vulnerabile, cărora Occidentul le cere să facă front comun cu SUA, adică să împartă împreună greul. Păi, cum „împreună” dacă America, la fel ca-n perioada Războiului Rece, face afaceri pe ascuns cu Rusia, iar Europa este îndemnată să sufere, să plătească prețul apărării democrației?! Se împart altele, dar nu și banii, după cum se vede.

Casa Albă, sub presiune

Decizia SUA de a interzice Rusiei să mai exporte petrol a provocat un adevărat seism în piață. Creșterea prețului la barilul de țiței se apropie de maximul istoric.

Însă în State alta este problema acum. Inflația a luat-o razna, democrații deja nu mai au niciun control asupra datoriei publice, remarcă Adam Pankratz, profesor la Sauder School of Business de la British Columbia University. În ianuarie, potrivit Bureau of Labor Statics, inflația din America a crescut cu o rată anuală de 7,5%, cel mai rapid ritm înregistrat din iulie 1982 încoace. Pentru omul de rând, asta înseamnă o creștere de 276 de dolari a cheltuielilor sale lunare.

Explozia inflației va slăbi puternic tabăra Partidului Democrat, și așa pusă sub presiune, fix înaintea alegerilor cruciale de la jumătatea mandatului, din noiembrie (alegeri pentru Congres).

Germania s-ar opune, dar nu prea are curaj

Germania nu este de acord cu embargoul energetic impus de Casa Albă, dar nu prea are curaj să critice pe față ipocrizia Americii. Ministrul de Finanţe, Christian Lindner, s-a pronunțat împotriva introducerii importurilor de gaze, petrol și cărbune din Rusia pe lista sancțiunilor. Însă ministrul de Externe, Annalena Baerbock, a arătat că Moscova trebuie pedepsită și asta chiar pe termen lung.

„Trebuie să fim capabili să menţinem sancţiunile în timp. Nu foloseşte la nimic dacă peste săptămâni descoperim că mai avem energie electrică în Germania doar pentru câteva zile şi, prin urmare, trebuie să anulăm aceste sancţiuni și să reluăm importul din Rusia”, a adăugat Baerbock. Nemții susțin că sunt dispuși să plătească un preț economic foarte ridicat, dar avertizează că, „dacă mâine, în Germania sau în toată Europa luminile se sting, asta nu va opri tancurile”.

Totuși, potrivit Bild, autoritățile de la Berlin se tem că o interdicție a importului de gaze şi petrol din Rusia „ar ameninţa pacea socială în Germania”. Cu alte cuvinte, rămași fără energie și cu economia la pământ, nemții din toate orașele s-ar revolta.

Ultimele stiri

  • Salvează-ne, Dana Budeanu, salvează-ne!
  • Cât ar costa, în 2025, șederea lui Kevin din “Singur acasă 2” la Plaza Hotel. Nota de plată ar fi astronomică în ziua de azi
  • Se modifică schimbarea! Mașinile pe benzină şi motorină mai primesc o şansă. Ce se întâmplă după 2035, dată de la care ar fi urmat să fie interzise
  • Aeroportul Otopeni primeşte tehnologie de ultimă oră. Cum vor fi analizate actele de identitate ale călătorilor pentru depistarea falsurilor
  • Ce eforturi fac ţările vecine pentru venituri cât mai mari pentru seniori, în timp de România le îngheață pensiile, din cauza deficitului bugetar
  • Un nou virus gripal face ravagii în România! Doar în ultimele zile s-au îmbolnăvit peste 3.000 de oameni. Ce recomandă medicii
  • Răsturnare de situaţie: procurorii au deschis un dosar de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu! Iubitul cu 50 de ani mai tânăr a intrat în atenţia anchetatorilor
  • Atac sângeros la prestigioasa Universitate Brown din SUA. Studenți împușcați în timp ce dădeau examen: 10 victime
  • Horoscop 14 decembrie. Nativii sunt îndemnaţi să se împace cu adevăratele lor sentimente. Emoţia va domina în această perioadă
  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • Exit mobile version