Ca răspuns la o extindere bruscă a randamentului obligațiunilor suverane în Italia și în alte state, Banca Centrală Europeană a decis să lucreze la proiectarea unei noi facilitati pentru a aborda „riscul de fragmentare” sau ideea că efectul politicii monetare asupra celor 19 națiuni din zona euro poate varia foarte mult, cu consecințe potențial destabilizatoare.
“Pericolele sunt reale”, avertizează cunoscutul economist Nouriel Roubini. Randamentele pe termen lung din Italia au crescut de la sub 1% la începutul anului la peste 4% în ultimele zile.
Dar riscul de fragmentare nu este singura problemă serioasă pentru BCE. În ultimele luni, inflația din zona euro a urcat și ea peste 8%. Aceasta se află la un nivel similar cu cel din SUA, dar, spre deosebire de Rezerva Federală, BCE intenționează să aștepte până luna viitoare pentru a începe să majoreze ratele dobânzilor.
Acest decalaj față de Fed și alte bănci centrale se datorează unei serii de motive. În zona euro există mai mult spațiu de manevră pe piața forței de muncă și a bunurilor decât în SUA, deoarece redresarea zonei după Covid-19 a fost mai lentă.
Există șocurile legate de ofertă, inclusiv creșterea prețurilor la energie și la alte mărfuri în urma invaziei rusești în Ucraina. Creșterea salariilor este mai modestă decât în SUA.
Șocurile de ofertă care reduc creșterea economică și împing inflația în sus pun toate băncile centrale în fața unei dileme. Pentru a împiedica scăparea de sub control a așteptărilor inflaționiste, acestea ar trebui să normalizeze politica monetară mai devreme și mai repede. Dar astfel se riscă o aterizare dură a economiei, cu recesiune și creșterea șomajului.
SUA și Marea Britanie sunt în prezent expuse unui risc serios de aterizare forțată, în condițiile în care Fed și Banca Angliei înăspresc agresiv ratele.
Însă acest risc este cel puțin la fel de mare și, cel mai probabil, mai mare în zona euro. Redresarea de la Covid a fost mai anemică în regiune. UE este mai expusă la șocurile energetice cauzate de un război îndelungat în Ucraina.
Și, având în vedere dependența sa de exporturile către China, este, de asemenea, mai vulnerabilă la o încetinire a creșterii chinezești datorită politicii „zero-Covid” a Beijingului.
Mai mult, slăbirea monedei euro care decurge din diferența dintre politicile monetare ale BCE și Fed este inflaționistă. Creșterea costurilor îndatorării pentru periferia zonei euro este mai mare. Unii indicatori de perspectivă, cum ar fi datele germane de producție, semnalează că UE se poate îndrepta către o recesiune chiar înainte ca BCE să înceapă să majoreze ratele.
Zona euro suferă de o creștere potențială slabă. O aterizare grea nu numai că ar exacerba aceste probleme, dar ar intensifica preocupările pieței cu privire la sustenabilitatea datoriilor sau riscul de fragmentare.
„Bucla fatală” dintre guvernele îndatorate și băncile care dețin această datorie, o caracteristică pătrunsă în mintea multora de criza zonei euro în urmă cu un deceniu, va reveni din nou în atenție.
“Având în vedere volatilitatea actuală a piețelor financiare, ne putem aștepta ca acestea să testeze în continuare capacitatea BCE de a proteja uniunea monetară prin sprijinirea statelor fragile din zona euro”, conchide Roubini.
