AcasăȘTIRI EXTERNEEşec pentru Friedrich Merz în Parlamentul german. Nu a obţinut suficiente voturi...

Eşec pentru Friedrich Merz în Parlamentul german. Nu a obţinut suficiente voturi pentru a fi ales cancelar

La fel ca Donald Trump în America, Friedrich Merz este un rege corporatist în haine conservatoare

Eșec neașteptat pentru Friedrich Merz. Liderul conservatorilor nu a reușit să strângă, marți, 6 mai, suficiente voturi în Parlamentul german pentru a deveni cancelar.

Liderul conservator german Friedrich Merz, în vârstă de 69 de ani, nu a reuşit să obţină marţi majoritatea parlamentară necesară pentru a deveni cancelar, într-un eşec neaşteptat pentru noua sa coaliţie cu social-democraţii de centru-stânga.

Camera inferioară a parlamentului (Bundestag) are acum la dispoziţie 14 zile pentru a-l alege tot pe Merz sau pe un alt candidat în funcţia de cancelar cu o majoritate absolută, potrivit News.ro.

Rezultat neașteptat în urma votului de marți

Blocul conservator CDU-CSU al lui Merz a câştigat alegerile naţionale în februarie, dar cu 28,5% din voturi, având nevoie de cel puţin un partener la guvernare.

Merz, care i-a condus către victorie pe conservatorii germani în alegeri, a semnat un acord de coaliţie cu social-democraţii, care au obţinut doar 16,4% din voturi – cel mai slab rezultat din istoria postbelică a Germaniei.

Rezultatul votului de marți este considerat un eşec neașteptat pentru Merz. Coaliţia sa CDU/CSU/SPD are nominal 328 de voturi în Bundestag – dar el a obţinut doar 310, cu 18 mai puţine decât era de aşteptat să obţină şi, în mod crucial, cu şase voturi mai puţin decât majoritatea necesară pentru a-l confirma ca viitor cancelar, menționează sursa citată.

Ce urmează

Din câte notează presa germană, acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria republicii federale.

Preşedinta Bundestagului, Julia Kloeckner, a anunţat că întrerupe şedinţa parlamentară pentru ca grupurile parlamentare să se poată consulta cu privire la modul de a proceda în continuare. Camera inferioară a Parlamentului german ar putea încerca deja un alt vot marţi.

Încă din februarie, Friedrich Merz a fost considerat ”cancelarul în așteptare” al Germaniei.

„Liderul conservator s-a alăturat Uniunii Creștin Democrate(CDU) în urmă cu zeci de ani, pe când era tânăr. Dar astăzi, la 69 de ani, el candidează efectiv pe o platformă „Make Germany Great Again” – încercare calculată de a câștiga voturi de la Alternativa pentru Germania (AfD) prin deplasarea partidului său spre dreapta pe teme precum imigrația.

Un rege corporatist în haine conservatoare

La fel ca Donald Trump în America, milionarul Merz este un rege corporatist în haine conservatoare, relatează UnHerd. Într-adevăr, Germania poate fi prima țară condusă de un fost oficial BlackRock.

După cum explică Werner Rügemer, autorul cărții BlackRock Germany, Merz a contribuit la facilitarea tranzacțiilor care promovau interesele capitalului american în Germania. Rezultatul a fost vânzarea și restructurarea a mii de întreprinderi germane, ceea ce a implicat reducerea locurilor de muncă și înghețarea salariilor – o abordare lăudată în mod deschis de Merz în cartea sa Dare to Be More Capitalist.”

Citiți mai multe AICI: Germania, prima țară condusă de un fost oficial Black Rock?

Citiți și: ”Extremismul de dreapta”, paranoia Germaniei

 

author avatar
Andrei Coman
296 afisari

2 COMENTARII

  1. La fel sa fie si-n urmatoarele runde. Doamne ajuta poporul german, fereste-l de ….

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger