Erdoganistan, noua superputere islamică. Occidentul se uită în altă parte

În ultima sa carte, „Profetul și Pandemia”(Gallimard), Gilles Kepel, unul din cei mai buni islamologi din Franța, remarcă faptul că președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, se prezintă ca noul șef al „Umma”, comunitatea musulmanilor întemeiată de profetul Mahomed. Erdogan încearcă să se prezinte drept campion al Islamului, la fel ca ayatollahul Khomeini în 1989.

Erdogan, la fel ca și Khomeini, este angajat într-un proces de ștergere a laicismului și a legăturilor țării sale cu cultura occidentală. Liderul de la Ankara pare, de asemenea, hotărât să preia de la Arabia Saudită leadership-ul pe care regatul saudit îl exercită în lumea islamică și să re-islamizeze societatea turcă. Femeile care purtau văl erau rare în Teheran înainte de Khomeini și Erdogan a fost cel care a reintrodus vălul islamic în societatea turcă.

ONU face temenele

Mulahii iranieni au impus noțiunea de „islamofobie” pe scena internațională, dar Turcia a preluat acum termenul și ea este cea care îi persecută pe „islamofobi”.

Sub auspiciile diplomatului turc Volkan Bozkir, președintele celei de-a 75-a sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite, ONU tocmai a sărbătorit „Ziua internațională împotriva islamofobiei”, iar secretarul general Antonio Guterres a denunțat cu tărie o „epidemie de islamofobie”.

Erdogan îi victimizează pe musulmani și face campanii împotriva „islamofobiei”- dar criticii islamului extremist sunt cei care sunt în pericol și riscă să fie asasinați.

„Democrațiile” cooperării islamice

Această conferință „grotescă și rușinoasă”, cum o numește reputatul analist italian Giulio Meotti,  a fost organizată de Organizația pentru Cooperare Islamică (OIC), o entitate formată din 56 de țări predominant musulmane, plus „Palestina”.

OIC are membri state precum Pakistanul care pedepsesc „blasfemia” cu moartea. Și Arabia Saudită care biciuiește și închide bloggeri liberali precum Raif Badawi. Și Turcia care își umple închisorile cu scriitori și jurnaliști. Și acestea sunt doar câteva exemple.

Moscheea Sfânta Sofia, sub ochii vestului

În vara anului trecut, Erdogan a provocat Europa și Occidentul, transformând în moschee ceea ce a fost, timp de o mie de ani, cea mai mare biserică din creștinismul estic: catedrala Sfânta Sofia din Istanbul. Lipsa de răspuns din partea Occidentului l-a convins probabil că era vremea potrivită. Nimeni din vest nu a încercat să se opună.

Spre deosebire de Iran și Arabia Saudită, Turcia este, totuși, o democrație, în ciuda faptului că termenul, sub derivele autoritare ale lui Erdogan, apare din ce în ce mai subțiat. Ankara este în discuții cu Uniunea Europeană în vederea unei posibile aderări. Washingtonul răsfață Ankara (în ciuda declarațiilor belicoase pe subiecte precum sistemele rusești S-400 cumpărate de Erdogan de la Vladimir Putin) iar armata turcă este a doua ca mărime în NATO. Nemaivorbind de poziția strategică a Turiei, între Europa și Asia.

Strategia hegemonică a sultanului de la Ankara

Financial Times a dedicat o serie de analize strategiei hegemonice a lui Erdogan. În Africa, de exemplu, de 15 ani, președintele turc a operat o revigorare gigantică a alianțelor sale. Din 2009, Turcia și-a mărit numărul ambasadelor de la 12 la 42.

Erdogan a fost, de asemenea, un călător frecvent, făcând deplasări în mai mult de 20 de capitale. Guvernul turc și-a stabilit ca țintă în următorii câțiva ani de a dubla volumul comerțului cu Africa pentru a ajunge la 50 miliarde dolari, sau aproximativ o treime din comerțul său actual cu Uniunea Europeană.

Turcia a ales, de asemenea, să se distingă militar în Balcani. „Regiunea”, estimează sursa citată, „este simbolic foarte importantă, a fost parțial sub controlul Istanbulului pe vremea Imperiului Otoman”. Apoi este Europa: „Mai multe țări europene și-au exprimat îngrijorarea cu privire la activismul serviciilor de informații turcești pe teritoriul lor și la utilizarea imamilor instruiți de statul turc pentru a spiona diaspora”.

Influența diasporei turce

În Europa, Erdogan pare hotărât să folosească diaspora turcă pentru a influența statele (în special Germania, Franța, Austria, Belgia și Olanda) și să ofere o bază pentru voința sa hegemonică.

În Caucaz, Turcia a susținut războiul pe care Azerbaidjanul l-a purtat împotriva Armeniei în Nagorno-Karabah, probabil pentru a crea un coridor turco-islamic între Azerbaidjan, Turcia și alte țări musulmane.

Potrivit presei indiene, Erdogan și-a arătat simpatia și pentru Pakistan trimițând un contingent de mercenari în Kașmir. Turcia a folosit de asemenea mercenarii companiei militare private turcești „Sadat” împotriva armenilor, precum și în războaiele civile din Libia și Siria.

Ciocnirea civlizațiilor și tabăra islamistă

În ultimul număr al Revue des Deux Mondes, filosoful francez Michel Onfray a subliniat că ciocnirea civilizațiilor este în curs și că Erdogan se află acum în fruntea partidei islamiste. „A început în 1989 cu o fatwa împotriva lui Salman Rushdie”, a scris el.

„Țările occidentale au reacționat doar cu cuvinte – de parcă vorbele ar putea alunga soarta! Odată cu decapitarea profesorului Samuel Paty, iudeo-creștinismul este atacat. În Armenia, islamul a atacat cel mai vechi creștinism din Europa. Europa se teme de Erdogan și de capacitatea sa de a provoca pagube. (…) Erdogan amenință, insultă, atacă, și îi sprijină pe cei care ne amenință, ne insultă și ne atacă”, scrie Onfray.

Acesta a fost, continuă Onfray, semnificația agresiunii turcești în Nagorno-Karabah:

„Armenia este atacată de azeri și turci musulmani care doresc dispariția ei totală. Este rezultatul unui război alcivilizațiilor. Ceea ce se întâmplă în această țară, leagăn al civilizației creștine, este ceea ce ne așteaptă aici, în mormântul civilizației iudeo-creștine în sine. Bătălia pierdută a Armeniei este prima dintr-un război purtat în Occident împotriva civilizației iudeo-creștine ”.

Erdogan nici măcar nu a încercat să-și ascundă viziunea ideologică. „Semiluna și steaua înfrumusețează acum cerul din Karabah datorită eforturilor fraților și surorilor noastre azeri”, a proclamat președintele turc după război. „Drapelul azer flutură cu mândrie peste Nagorno-Karabah ca simbol al vitejiei martirilor noștri”.

Viziunea unui imperiu islamic unificat

Unul dintre consilierii lui Erdogan, generalul turc (r) Adnan Tanrıverdi, fondatorul agenției de mercenari „Sadat”, a dezvoltat viziunea unei superputeri islamice unificate.

Aceasta poartă numele „Asrica”, adică uniunea a 61 de țări din Africa și Asia, cu Istanbul drept capitală.

Turcia vrea să devină din nou un mare imperiu neo-otoman și singurul capabil să conducă lumea musulmană. Conversia Sfintei Sophia într-o moschee a anunțat un moment de cotitură în istoria islamică odată cu crearea unei puternice ligi de națiuni musulmane care s-ar ridica împotriva Occidentului sub conducerea turcească.

Trei mări înconjoară Turcia: Marea Mediterană de Est, Marea Neagră și Marea Egee. Turcia a făcut recent importante exerciții navale. Potrivit Ministerului Apărării din Turcia, 82 de nave de război, forțe amfibii, unități ale forțelor aeriene și echipe de operațiuni speciale au desfășurat manevre până la 8 martie.

Mediterana, „patria albastră” a Turciei

„Patria albastră” – Mavi Vatan în turcă – este conceptul geopolitic care va marca agenda lui Erdogan pentru anii următori. Concepută de amiralul naționalist Cem Gurdeniz, „diplomația marilor manevre și navelor de război” urmărește „întoarcerea Turciei pe mare, uniunea dintre Anatolia și Mediterana de Est”. Obiectivul este clar: controlul mării, controlul resurselor energetice și impunerea influenței Ankarei. Erdogan a anunțat că nu va mai fi numită „Marea Egee”, ci „Marea Insulelor”.

Ankara se află în litigiu cu Grecia și Cipru cu privire la drepturile de exploatare a câmpurilor de petrol și gaze din estul Mediteranei. „Vor înțelege că Turcia are puterea politică, economică și militară pentru a rupe hărțile imorale și documentele impuse”, a spus Erdogan.

Turcia are o problemă cu Cipru care, spre deosebire de Turcia, aparține Uniunii Europene, dar nu și NATO. Turcia, care a invadat insula în 1974, este singura țară din lume care recunoaște nordul Ciprului – pe care îl ocupă – ca stat. Republica Cipru, care este preponderent greco-cipriotă, vrea să încheie acorduri cu companii străine de energie, în timp ce Turcia, în nordul insulei, dorește drepturi economice în apele pe care Cipru le consideră proprii.

Pe măsură ce noul sultan își extinde influența în Siria, Libia și Caucaz, el o extinde și în interiorul Mediteranei. Pentru Europa pacifistă, această mare există doar atunci când vine vorba de aducerea migranților.

„Musulmanii din Franța sunt sub protecția mea”

Președintele Erdogan, în timpul unei vizite oficiale la Paris, la 5 ianuarie 2018, a lansat o frază provocatoare către liderii Consiliului francez de cult musulman: „Musulmanii din Franța sunt sub protecția mea”.

Acestea sunt primele linii ale unei investigații a Journal de Dimanche. Mai multe rapoarte ale Direcției Generale a Securității Interne (DGSI) pe care săptămânalul le-a putut consulta după ce au fost trimise la Palatul Elysee, dezvăluie domeniul de aplicare, formele și obiectivele unei „strategii autentice de infiltrare” prin intermediul rețelelor gestionate de Ambasada Turciei și serviciile de informații turcești, MIT.

„Acționează în principal în cadrul populației imigranților turci, dar și prin intermediul organizațiilor musulmane și uneori și recent în viața politică locală”, a comentat jurnalistul Mohamed Sifaoui.

„În primul rând, pentru a îmbunătăți imaginea regimului turc în diaspora și în societatea franceză. Apoi, pentru a apăra cu orice preț imaginea lui Erdogan. Și, în sfârșit, desigur, pentru răspândirea unei viziuni islamiste a islamului”.

Sifaoui citează ca exemplu cel mai recent proiect de lege al președintelui francez Emmanuel Macron, destinat consolidării „principiilor republicane”. Acest proiect de lege, care este în curs de examinare de către Parlament, cuprinde o cartă a Islamului în Franța care „nu a fost semnată de principalele asociații franco-turce, la cererea Ankarei, deoarece este o cartă care amintește principiile fundamentale importante pentru Republică și cărora li se opune în mod clar regimul turc, Erdogan folosindu-se de diaspora ca de un cal troian”.

Imamii, trimiși în Europa

Din cele 2.500 de moschei din Franța, Turcia controlează 400. Potrivit Brookings Institution, care citează Ministerul francez de Interne, 151 de imami au fost trimiși de Turcia în Europa în ultimul deceniu.

Ahmet Ogras, aparent apropiat de Erdogan, a ocupat timp de doi ani postul simbolic de președine al Cosiliului francez al cultului musulman (CFCM)-alegătorii turci din Fanța fiind în general mai pro-Erdogan decât cei din Turcia.

La alegerile prezidențiale din 2014, Erdogan a câștigat 66% din voturile exprimate de cetățenii turci în Franța, comparativ cu doar 51,79% în Turcia. Prima și a doua generație de imigranți turci din Franța continuă să urmărească televiziunea turcă, care este extrem de supusă puterii lui Erdogan. În școlile publice franceze, 180 de profesori, numiți direct de Ankara, sunt responsabili cu predarea limbii turcești.

Aceste eforturi sunt toate elemente ale marelui proiect de cucerire ale lui „Erdogan Islamizatorul”.

Recent, Erdogan a retras Turcia dintr-un tratat internațional privind prevenirea violenței împotriva femeilor. Președintele turc pare hotărât să sporească impunitatea ucigașilor de femei și a altor autori de „crime de onoare”, curente în Turcia.

Manualele școlare, rescrise după Erdogan

În Turcia lui Erdogan, manualele au fost rescrise astfel încât evreii și creștinii să apară ca „gavur” , „necredincioși”, potrivit unui nou studiu publicat de Institute for Monitoring Peace and Cultural Tolerance in School Education (IMPACT-se)

Anterior, manualele turcești considerau reprezentanții celor două religii drept „popoarele cărții”. „Erdogan a folosit cărțile școlare ca armă pentru islamizarea societății turcești și reconectarea cu o epocă nostalgică a dominației turcești”, a scris CEO-ul IMPACT, Marcus Sheff.

Jihadul, obiect de predare

Iată câteva dintre concluziile studiului: Jihadul a fost introdus în manuale și transformat într-un „nou normal”; martiriul în luptă a fost glorificat. Obiectivele religioase etno-naționaliste ale neo-otomanismului și pan-turcismului au devenit teme de predare.

Prin urmare, Islamul este descris ca o problemă politică, știința și tehnologia fiind instrumente pentru a-și atinge obiectivele. Accentul se pune pe concepte precum „dominația lumii turcești” și „idealul turc sau otoman al ordinii mondiale”. Conform programului, „bazinul turcesc” se întinde de la Marea Adriatică până în Asia Centrală.

Programul ia o atitudine anti-americană și arată simpatie pentru motivele ISIS și Al Qaeda. Turcia ia poziții anti-armene și pro-azere. Identitatea și nevoile culturale ale minorității kurde continuă să fie neglijate în mare măsură. Pogromurile din 1955 împotriva grecilor din Istanbul continuă să fie ignorate.

„Suntem o mare familie”

În școli, în timpul mandatului lui Erdogan, au apărut hărți pentru a ilustra puterea turcească. Acestea se referă la „moștenirea turcească de la Marea Adriatică până la Marele Zid Chinezesc”: „Artefactele culturale turcești pot fi văzute pe o zonă largă, începând cu țările din Asia Centrală și de Est, precum China și Mongolia, și se extind până la Herțegovina și Ungaria …”

„Suntem o mare familie de 300 de milioane de oameni de la Marea Adriatică până la Marele Zid Chinezesc”, a spus Erdogan într-un discurs rostit în Republica Moldova.

„Europa, Statele Unite, NATO și lumea liberă ar putea începe să se îngrijoreze. Erdogan pare a fi noul lup islamist în haine de oaie”, estimează Giulio Meotti.