AcasăȘTIRI EXTERNEErdogan, spectacol pe vorbe goale

Erdogan, spectacol pe vorbe goale

Recep Erdogan a dat cu fesul de pământ și și-a îndemnat concetățenii la boicotarea produselor franceze. Numai că pe „sultan” îl ia de multe ori gura pe dinainte iar declarațiile sale războinice sunt contrazise de realitate: ce-o să facă acum cu marea uzină Renault din Turcia?

Pentru o companie ca cea franceză, înființată acolo de mai bine de 50 de ani, spectacolul lui Erdogan înseamnă pur și simplu vorbe goale. Turcia este, după Statele Unite, China și Rusia, al patrulea cel mai mare partener comercial al Uniunii Europene. Punct de trecere între Vechiul Continent, Asia și Orientul Mijlociu, țara a fost mult timp o fortăreață strategică pentru producătorii de automobile. În special în Bursa, fosta capitală otomană, la distanță de două ore cu feribotul de la Istanbul. În acest oraș, uzina Renault funcționează din 1969 și în prezent produce modelul Clio și asamblează cutii de viteze și motoare, provenind de la producătorii locali. Această fabrică –unde muncesc peste 6000 de angajați –  este astăzi a treia ca mărime din grupul francez după cele din Rusia  Avtovaz) și România ( Dacia). “ În Turcia nu dăm prea multă atenție declarațiilor președintelui.Cred că nu va avea nici un impact apelul la boicot.Nimeni nu vrea ca aceste locuri de muncă să sufere. Turcia are dispute comerciale cu Arabia Saudită, dar exportă din ce în ce mai mult acolo. Cu Israel, relațiile politice sunt îngrozitoare, dar relațiile comerciale merg foarte bine”, a declarat pentru AFP economistul Deniz Unal. Bursa este un veritabil hub auto: pe lângă Renault, acolo s-au stabilit Fiat, Honda, Toyota și Ford. Renault și Dacia reprezintă aproape 19% din piața internă a Turciei.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
280 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger