Este greu de crezut că președintele Recep Tayyip Erdogan, un autocrat ale cărui viziuni bizare asupra economiei au adus țara sa aproape de dezastru, mai este un pragmatic. Dar acest lucru explică, de asemenea, ezitarea sa în materie de politică externă și de ce este prins într-un triunghi fără dragoste cu Rusia și NATO.
Luni, Erdogan a însoțit majoritatea membrilor guvernului său în stațiunea Soci, la Marea Neagră, pentru a se întâlni cu președintele rus Vladimir Putin.
„Toată lumea”, a spus el, căuta să vadă dacă pot revigora un acord privind cerealele care a permis Ucrainei să exporte 33 de milioane de tone de grâne într-un an de război. Asta a permis stabilizarea prețurilor mondiale la alimente. Și a impulsionat în mare măsură poziția Turciei pe scena mondială.
Acordul a fost mediat de Erdogan în vara anului trecut și a fost reziliat de Putin la 17 iulie. Luni, întâlnirea lor de 90 de minute a fost un eșec, notează Business News. Rusia va reveni la acordul privind cerealele doar după ridicarea restricțiilor la exportul de produse agricole rusești impuse de Occident
În schimb, a fost promovat un plan diferit de salvare a imaginii lui Putin în sudul global, conform căruia Qatar cumpără un milion de tone de cereale rusești pentru a fi procesate și distribuite în Turcia.
Călătoria lui Erdogan la Soci nu a fost doar despre cereale. A fost o încercare de control al daunelor, deoarece liderul turc s-a înțeles bine și cu inamicii Kremlinului din SUA și Europa, după ce s-a folosit de Putin pentru a ajuta la realegerea sa la începutul acestui an.
Putin i-a întors favoarea lăsându-l să anunțe acceptarea Rusiei pentru o prelungire de două luni a acordului privind cerealele ucrainene în ajunul primului tur de scrutin din Turcia.
Dar, cu alegerile în spate, Erdogan s-a întors cu hotărâre spre Occident. Nu numai că a dat undă verde candidaturii Suediei la NATO, dar a indicat că ar face același lucru pentru Ucraina. Mișcarea a fot văzută de Moscova drept o trădare.
Obiectivul lui Erdogan este de a poziționa Turcia ca putere regională într-o lume multipolară emergentă, capabilă să concureze la aceeași masă cu SUA, Uniunea Europeană, China, India și Rusia, printre altele, pe o listă din ce în ce mai mare.
Cu toate acestea, dacă Turcia are nevoie de NATO, de avioane americane F-16, de piața europeană și de un sfârșit al războiului din Ucraina care să nu transforme Marea Neagră într-un lac rusesc, Erdogan are nevoie și de afaceri rusești – și de Putin însuși.
“Sultanul” se consideră un jucător important între NATO și Rusia. Să nu cumva să fie exclus din triunghiul nefericit.