Pasagerii unei curse low cost au avut parte de o escală neprevăzută în parcursul călătoriei lor, ca urmare a unei descoperiri făcute în toaleta avionului cu care ar fi trebuit să ajunga la Dublin.
Aeronava aparținând Ryanair plecase în cursă de la Dublin. A fost deviată pe Aeroportul Stansted, după ce în toaleta avionului s-a găsit un bilet suspect, în care se pretindea că la bord fuseseră plasați explozibili.
Descoperirea a declanșat rapid primele măsuri de siguranță, care au presupus aterizarea pe aeroportul situat la circa 40 de kilometri de centrul Londrei. Conform BBC, până să aterizeze, luni, în jurul orei locale 18.40, avionul de pasageri a fost escortat de două avioane aparținând Forțelor Armate Britanice (RAF). Imagini în acest sens au fost postate pe o rețea de socializare.
S-au făcut verificări și două arestări
Poliția a transmis că toți pasagerii au fost coborâți în siguranță din avion. Nu s-a aflat exact numărul acestora. S-au făcut verificări și, conform aceleiași surse, oamenii legii nu au găsit nimic suspect.
Chiar și așa, doi bărbați – unul în vârstă de 26 și celălat de 47 de ani – au ajuns în custodia poliției, conform aceleiași surse. CEi doi au fost arestați sub suspiciunea că ar fi amenințat că pun în pericol o aeronavă.
Looks like two eurofighters? Circling stansted airport… #stansted #stanstedairport pic.twitter.com/JmORybxx7l
— Andy Kirby (@AndrewJohnKirby) July 13, 2020
sursa foto: captură video Twiter