AcasăȘTIRI EXTERNEEmisiile de carbon. Costul mortal al stilului de viață american

Emisiile de carbon. Costul mortal al stilului de viață american

Emisiile de carbon. Costul mortal al stilului de viață american

Stilul de viață al trei americani obișnuiți generează emisii de carbon care pot ucide o persoană. Ar fi nevoie de 25 de brazilieni sau 146 de nigerieni pentru a obține același rezultat.

Un nou studiu care a calculat costul mortal al emisiilor de carbon a constatat că stilul de viață al aproximativ trei americani obișnuiți generează suficiente gaze cu efect de seră pentru a ucide o persoană.

Pentru 4.434 de tone de CO2 eliberate în atmosferă, o persoană va muri prematur

Analiza se bazează pe mai multe rapoarte de sănătate publică și concluzionează că pentru 4.434 de tone de CO2 eliberate în atmosferă, o persoană va muri prematur în întreaga lume, din cauza temperaturilor în creștere.

Această cantitate de CO2 este echivalentă cu emisiile pe care 3,5 americani le produc în prezent în timpul vieții.

Noua cercetare se bazează pe ceea ce se numește „costul social al carbonului”, o măsură care a fost utilizată pe scară largă de la înființarea sa în anii 1990 de către economistul William Nordhaus, relatează The Guardian.

Schimbarea modelului costului social

Costul social al carbonului calculează valoarea monetară a daunelor cauzate de fiecare tonă de dioxid de carbon emis, luând în considerare capacitatea de adaptare la schimbările climatice.

Conform modelului Nordhaus, costul social al carbonului în 2020 ar fi de 37 USD pe tonă, dar când Daniel Bressler, autorul studiului, adaugă costul mortalității sau numărul de decese așteptate, această cifră crește la 258 de dolari pe tonă, scrie Slate.

În fața acestei schimbări a modelului, ar trebui să fie puse în aplicare politici care să reducă drastic emisiile și să realizeze decarbonizarea completă până în 2050, ceea ce ar putea salva 74 de milioane de vieți într-un secol.

8 milioane de oameni mor anual din cauza poluării

Opt milioane de oameni mor în fiecare an din cauza poluării aerului. Studiul, publicat în Nature Communications, ilustrează vastele disparități în emisiile generate de consumul uman în diferite țări din întreaga lume.

În timp ce este nevoie de 3,5 americani pentru a crea suficiente emisii pentru a ucide o persoană, ar fi nevoie de 25 de brazilieni sau 146 de nigerieni pentru a obține același rezultat.

Potrivit lui Daniel Bressler, de la Universitatea din Columbia, numărul previzibil al deceselor nu este definitiv și ar putea fi „subestimat” , deoarece sunt luate în considerare doar decesele cauzate de căldură, fără a lua în considerare cele din cauza inundațiilor, furtunilor, recoltelor compromise au oricărei alte consecințe a schimbărilor climatice.

Fără a lua în considerare că, potrivit unui studiu al Universității Harvard, publicat în februarie, peste opt milioane de oameni mor în fiecare an din cauza poluării aerului cauzată de arderea combustibililor fosili.

Influența tehnologiilor și cultuii locale

„Există un număr semnificativ de vieți care pot fi salvate dacă încurajăm politici climatice mai agresive decât scenariul obișnuit ”, a spus Daniel Bressler. „Am fost surprins de numărul de decese, care ar putea fi mai mic, dar și mult mai mare”.

Chiar dacă studiul analizează emisiile de carbon cauzate de activitatea individuală, Daniel Bressler susține că accentul principal ar trebui să se concentreze asupra politicilor care au un impact asupra companiilor și guvernelor care influențează poluarea cu carbon la scară socială. „Emisiile noastre sunt în mare parte în funcție de tehnologia și de cultura locului în care trăim”.

author avatar
Tudor Borcea
256 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger