AcasăȘTIRI EXTERNEElveția a spus “Nu” limitării liberei circulații cu UE

Elveția a spus “Nu” limitării liberei circulații cu UE

Elvețienii au respins propunerea  extremei drepte de încetare a liberei circulaţii a lucrătorilor între Elveţia şi ţările membre ale Uniunii Europene.

Potrivit proiecțiilor institutului de studii sociologice gfs-Berna,  63% dintre alegători s-au opus, în referendumul desfăşurat duminică, inițiativei de limitare lansată de Partidul Popular Elveţian (SVP), cel mai mare partid din țară, dar căruia i s-au opus toate celelalte forțe politice, precum și lumea economică. SVP, care consideră că Elveția „suferă de imigrație necontrolată și disproporționată” și că „locurile de muncă sunt amenințate”, are ca scop încetarea Acordului privind libera circulație a persoanelor (AFMP) semnat în 1999 cu Uniunea Europeana. Sondajele de opinie indicau că aproximativ două treimi dintre alegătorii elveţieni erau de părere că abrogarea acordului cu UE privind libera circulaţie ar agrava criza de lucrători calificaţi şi ar afecta negativ bunăstarea ţării. Guvernul și o mare majoritate a partidelor au solicitat o “reacție fermă” împotriva SVP, reamintind că UE rămâne principalul partener comercial al Elveției și că sectoare întregi ale economiei, în special în regiunile de frontieră, depind de forța de muncă europeană. Respingerea propunerii SVP ar putea încuraja tratativele dintre UE şi Elveţia cu privire la un acord-cadru pentru reglementarea mai multor probleme bilaterale dificile. De asemenea, va avea și un impact pozitiv asupra celor 460.000 de cetățeni elvețieni care trăiesc în Uniunea Europeană.

author avatar
Radu Jacotă
199 afisari

Nu rata să citești

Ultimele știri